ZF 24 de ani

Gyula Fatér, CEO OTP Bank, despre anul 2020

22.11.2022, 19:01

2020 ar fi cu siguranţă anul despre care aş vrea să le povestesc strănepoţilor mei. 2020 a fost un an plin de lecţii, un an pentru care MBA-urile şi manualele de management nu te pot pregăti, un an care nu poate fi simulat sau prototipat.

Criza nu a apărut. A venit brusc şi a fost nevoie să reacţionăm extrem de rapid, fără să ştim care va fi următoarea evoluţie. Am fost uimit ce resurse profunde putem mobiliza.

2020 ne-a echipat cu un set de cunoştinţe specifice şi pot spune că pentru o situaţie atât de dificilă, care ar fi provocat mari probleme înainte de 2020, după 2020 vom putea spune: asta-i tot?

În perioada Covid, am traversat diferite etape mentale. Îmi amintesc bine perioada în care au început să apară ştirile economice mai optimiste. Una dintre platformele unde am regăsit ştiri încurajatoare a fost Ziarul Financiar.


 

Află aici cele mai importante informatii despre Gala ZF 2022