„România este o ţară cu potential, cu multiple oportunităţi de creştere şi dezvoltare, dat fiind că este o economie emergentă.
Acest lucru este valabil şi pentru sectorul energetic românesc.
În contextul descoperirilor de gaze din Marea Neagră, România se află la o răscruce de drumuri importantă, având potenţialul de a deveni un jucător cheie pe piaţa energetică din regiune.
Prin urmare, dacă ar fi să-mi imaginez anul 2038, sper să văd o ţară care îşi pune în valoare resursele de gaz pentru a furniza energie mai curată în România şi în regiune. În plus, acestea vor contribui la siguranţa energetică a României, vor furniza venituri importante la bugetul de stat şi vor crea locuri de muncă.
Gazul este energia viitorului: este cel mai curat dintre combustibilii fosili, contribuie la reducerea emisiilor cu efect de seră şi permite implementarea iniţiativelor de eficienţă energetică.
Un stil de viaţă modern fără încălzirea locuinţelor, fără carburanţi pentru maşini, fără energie electrică pentru telefoane şi computere este greu de imaginat.
Prin punerea în producţie a noilor zăcăminte şi valorificarea potenţialului de resurse naturale al României, vom avea energie şi în viitor şi ne putem asigura că această ţară nu va rămâne fără energie.“
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE