ZF la 20 de ani. Evenimentul anului 2004: Cea mai importantă privatizare din economia românească: Cum şi-a vândut statul român petrolul şi gazele către OMV, grup petrolier deţinut de statul austriac

Privatizarea Petrom rămâne fără rival ca importanţă pentru tradiţia României în cedarea de active datorită dimensiunii strategice a companiei, aceasta asigurând jumătate din producţia de gaze locală şi toată extracţia de petrol. În timp ce alte state au optat pentru varianta listărilor, statul rămânând în majoritatea cazurilor cel mai important acţionar, opţiunea României de a ceda controlul asupra unei companii de importanţa Petrom rămâne o decizie unică la nivel european.

„Cine controlează Petrom controlează economia, con­trolează şi politica.“ Cuvin­tele îi aparţin fos­tu­lui premier Adrian Năstase (PSD). Ele au fost rostite pe 23 iu­lie 2004, ziua în care la Palatul Victoria sta­tul român şi-a pus semnătura pe cel mai important contract de privatizare pe care avea să-l facă vreodată, încre­din­ţân­du-i „perla coroanei“ unui alt stat, Aus­tria, reprezentat de grupul petrolier OMV.

Nici acum cuvintele lui Năstase nu şi-au pierdut din esenţă, Petrom fiind compania care controlează producţia de petrol a României, jumătate din pro­ducţia de gaze şi 6% din producţia de energie locală.

Mai mult, Petrom, alături de par­te­ne­rul său, americanii de la ExxonMobil, au cel mai avansat program de explorare în zona de mare adâncime a Mării Negre, în perimetrul Neptun, decizia fi­na­lă de investiţii fiind amânată pentru anul viitor pe fondul incertitudinii le­gis­lative. În mod normal, compania ar fi tre­buit să ia decizia finală în ultimul tri­mes­tru al acestui an, rezervele din Ma­rea Neagră fiind cel mai fierbinte subiect din piaţa energiei din acest moment.

Pentru privatizarea din 2004 aus­tri­ecii de la OMV au plătit statului român 669 de milioane de euro pentru pre­lua­rea pachetului de 33,34%, operaţiunea fiind urmată de o majorare de capital de 830 de milioane de euro.

Mai multe încercări

Deşi finalizată în 2004, povestea pri­va­tizării Petrom a început la scurt timp după ce, în 1997, a fost înfiinţată Socie­ta­tea Naţională Petrom, o companie care in­cludea mai multe zone de producţie, do­uă rafinării, toate benzinăriile şi acti­vi­tatea de petrochimie prin combinatul Doljchim. Restul rafinăriilor din Ro­mâ­nia au rămas entităţi separate, lipsite de ben­zinării sau de perimetre de producţie.

Mai departe, Petrom a fost inclusă în programul de privatizare a societăţilor pe 1998, ministrul industriilor de atunci Radu Berceanu anunţând intenţia sta­tu­lui de a vinde 35% din companie către in­vestitori. În 1999, conjunctura inter­na­ţio­nală nu a fost însă printre cele mai bune, printre cei interesaţi de Petrom la vremea respectivă fiind compania un­ga­ră MOL, care derula un volum mai mic de afaceri decât Petrom, respectiv grupul italian ENI.

În ciuda interesului, statul s-a aflat atunci în situaţia în care singura ofertă pentru preluarea Petrom a venit din par­tea unui consorţiu din care făceau parte oamenii de afaceri români Sorin Ovidiu Vântu, Dan Voiculescu şi Gelu Tofan.

În 2002, privatizarea Petrom a fost reluată cu licitaţia pentru selecţia unui consultant internaţional, statul român fiind asistat de către organisme inter­na­ţio­nale precum Banca Mondială şi Fondul Monetar International.

Consultanţii au propus iniţial, ca şi or­ga­nismele internaţionale, o splitare a Petrom în mai multe unităţi opera­ţio­na­le, pe fiecare obiect de acti­vi­tate - ex­plo­rare - producţie, ra­finare şi distri­buţie de carburanţi.

Statul a respins aceas­tă idee, repli­când ferm că Petrom va fi privatizată ca o companie integrată.

De această dată, sta­tul a primit 15 scri­sori de interes pentru Petrom, dând astfel startul cursei pentru preluarea com­paniei petroliere.

Pe lista celor interesaţi erau Alon (SUA), Co­no­coPhilips (Marea Bri­ta­nie), ENI (Ita­lia), Gaz­prom (Rusia), Glen­core (Elveţia), Grup Sico­miga Single Man ONG Profit (România), consorţiul format din com­pa­niile Tender (România), Regal Pe­troleum (Marea Britanie) şi americanii de la Halliburton, apoi Hellenic Petro­leum (Grecia), consorţiul format din Ka­nooz Al Watan Oil, Energy Division (Arabia Saudită) şi Maple Resources (SUA), MOL (Ungaria), Occidental (SUA), OMV (Austria), Phoenix Oil LTD (Cipru), PKN Orlen (Polonia) şi TNK - BP (Rusia).

Din această listă, s-au calificat 11 inves­titori, printre care şi OMV.

Odată cu accesul la camera de date a Petrom şi cu discuţiile pentru a forma consorţii, numărul celor interesaţi s-a redus substanţial. În faza ofertelor neangajante, rămăseseră şase companii, iar în faza finală a competiţiei au rămas trei companii. Pe 15 aprilie, au depus oferte finale angajante MOL (Ungaria), Occidental (SUA) şi OMV (Austria).

Însă, MOL propunea un schimb de ac­ţiuni neconform strategiei de privati­za­re, iar Occidental ar fi fost interesat ex­clusiv de zona de explorare - pro­duc­ţie, ceea ce a propulsat candidatura OMV în faţa statului.

Negocierile s-au finzalizat, iar con­trac­tul a fost semnat pe 23 iulie, OMV fiind nevoit pentru a încheia tranzacţia să-şi vândă participaţia de 25,1% de la grupul Rompetrol.

Contractul a fost ulterior aprobat prin Legea 555 din decembrie 2004 şi este public.

Transformarea Petrom

„Vă puteţi imagina, în 2004, un OMV cu 5.000 de angajaţi să preia Petro­mul cu cei 60.000 de angajaţi? Cred că este cel mai mare succes al unei companii austriece în afara Austriei“, spunea într-un interviu acordat FT Gerhard Roiss, fost CEO al OMV, care alături de Wolfgang Ruttenstorfer, CEO al OMV la data privatizării, Pe­trom, şi-a pus semnătura pe contractul ca­re avea să transforme radical grupul austriac.

Nu doar OMV s-a schimbat radical după ce a preluat singurul producător de petrol şi gaze al României, ci şi Petrom. „Era încă o cultură comunistă. Am redus numărul de angajaţi cu 20.000 de persoane fără a avea o oră de greve. În paralel am creat 40.000 de locuri de muncă (prin externalizarea personalului din benzinării)“, mai spunea Roiss în interviul acordat FT.

Transformarea Petrom a însemnat mult mai mult de atât. OMV a închis şi a renunţat rând pe rând la toate acti­vi­tăţile din care nu scotea bani, printre cele mai importante numărându-se com­binatul Doljchim şi rafinăria Arpe­chim. Mai departe a decis să in­ves­teas­că în sectoare-cheie, cum este pro­du­cerea de energie electrică, acolo unde Petrom a construit, printr-o inves­tiţie de 530 mil. euro, unica termocentrală nouă din România anilor de după Revoluţie. Mai departe, cel mai riscant pariu în care compania s-a implicat este cel cu adân­curile Mării Negre, acolo unde, ală­turi de ExxonMobil, Petrom ar putea face o descoperire istorică de gaze naturale. 

Cel mai important CEO din România, timp de 12 ani

Toate schimbările menţionate mai sus s-au petrecut în mandatul Marianei Gheorghe la cârma OMV Petrom, mandat început în vara anului 2006 şi care s-a încheiat anul acesta. Mariana Gheorghe a fost primul director general adus de austriecii de la OMV, în contextul în care până la numirea ei îşi păstrase funcţia directorul care se afla pe post la privatizarea companiei în 2004, Gheorghe Constantinescu.

„Eu consider că privatizarea Petrom este una de succes şi cred că peste ani aceasta va fi considerată un model pentru piaţa locală. OMV a fost perechea ideală pentru Petrom. Dacă ar fi fost vorba despre o companie gigant cum sunt ExxonMobil sau Shell, nu cred că am fi putut vorbi azi despre aceleaşi rezultate. Nu cred că aceşti giganţi ar fi avut răbdarea să creeze rezultate similare celor de azi într-o companie cu o mentalitate de stat, care trebuia să treacă rapid la principiile comerciale, cu echipamenete învechite. Pentru ei, Petrom ar fi reprezentat un lucru prea mic“, spunea într-un interviu în 2009 Mariana Gheorghe.

Din primăvara acestui an însă, Mariana Gheorghe a părăsit conducerea Petrom, în locul ei fiind numită Christina Verchere, un manager din BP, primul străin adus vreodată la cârma companiei.

„Din 12 ani de mandat, circa 4-6 ani au fost de criză. Este un timp în care am fi putut poate să creştem, dar în care am fost obligaţi să tăiem costurile. A fost un efort de reorganizare extraordinar. Poate că a durat mai mult decât ne-am fi dorit, dar am reuşit să combinăm această perioadă cu elemente de creştere. Dacă este un lucru care m-a ţinut trează noaptea, a fost acest proces de restructurare, dar ca manager am făcut ce era mai bun pentru companie într-un moment dat. Avem posibilitatea financiară de a creşte, interior şi exterior. Găsirea oportunităţilor de creştere va fi următorul mandat, una dintre soluţii fiind chiar extinderea lanţului valoric pe petrochimia de nişă“, a mai spus Mariana Gheorghe în ultimul interviu acordat presei din funcţia de CEO al OMV Petrom.

Dincolo de petrochimia de nişă, rezervele din adâncurile Mării Negre vor fi cu siguranţă cel mai important pariu pe care Petrom îl va face pentru viitorul său.