ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Ruben Filimon, coproprietar Captain Bean: Pandemia ne-a propulsat, aveam în plan să ne extindem cu încă 6 cafenele, dar vom reuşi în 2020 să ajungem la 10 unităţi deschise

02.12.2020, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

♦ Investiţia într-o astfel de cafenea ajunge la circa 15.000 euro, investiţie ce se poate recupera în 6-12 luni ♦ Captain Bean este un lanţ de cafenele care a ajuns în prezent la 15 unităţi, iar până la sfârşitul acestui an Ruben Filimon spune că se vor mai deschide încă 2-3 cafenele.

Ruben Filimon, coproprietarul Captain Bean, un lanţ de cafenele prezent în marile oraşe ale ţării, spune că pandemia a reprezentat un ajutor pentru businessul pe care îl conduce. Astfel, la începutul acestui an planul de extindere viza deschiderea a şase unităţi, însă antreprenorul afirmă că până la sfârşitul lui 2020 vor fi 10 cafe­nele inaugurate în 2020.

„Ne-a propulsat pandemia, ceea ce ne-a bucurat foarte mult. Aveam în plan undeva la şase cafenele noi în acest an, însă în contextul actual vom reuşi să atingem undeva la 10 deschideri. Pe noi ne-a ajutat pandemia pentru că investiţia este mică. Vorbim de o investiţie de 14.000 - 15.000 euro pentru un spaţiu la cheie, este o sumă care se recuperează în 6-12 luni“, spune Ruben Filimon, coproprietarul Captain Bean, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem ca economia să funcţioneze în continuare?, un proiect ZF şi First Bank.

Afacerea fondată de către Bogdan Pandea şi în acţionariatul căreia a intrat şi Ruben Filimon se extinde în franciză. Businessul a reuşit anul acesta să se dezvolte şi în afara Clujului, oraşul de unde a pornit ideea.

În următorii cinci ani, acţionarii lanţului de cafenele speră să îşi extindă afacerea într-un ritm alert. „În cinci ani vedem un lanţ cu cel puţin 100-150 de cafenele la nivel naţional şi internaţional. Acum purtăm discuţii pentru extinderea în mai multe ţări, avem negocieri în Marea Britanie, în Bulgaria, dar eu mizez pe ţările mai apropiate geografic deoarece comportamentul consumatorului este destul de asemănător cu cel al românilor“, spune Ruben Filimon.

Anul acesta, lanţul de cafenele Captain Bean a reuşit să ajungă în Oradea, Baia Mare şi Bucureşti, urmând să se mai deschidă localuri sub acest brand şi în Târgu Mureş, Craiova şi Tulcea.

Pandemia nu a afectat considerabil afacerile Captain Bean având în vedere că businessul cu cafea se bazează foarte mult pe conceptul de to go (la pachet).

Afacerea Captain Bean a început în urmă cu şase ani, fiind lansat conceptul de cafenea pe bicicletă. În prezent, lanţul de cafenele a ajuns la 15 unităţi, urmând ca până la sfârşitul acestui am să se mai deschidă încă 2-3 cafenele în sistem de franciză. Nu a fost păstrat însă conceptul iniţial, ci sunt deschise unităţi clasice.

„Eram în punctul în care căutam o afacere în care să investim, iar Captain Bean a venit exact la momentul potrivit. Am văzut un business extrem de profitabil, vorbim de marje de profit între 20% şi 45%. Atunci ne-am dat seama că este un business care poate fi foarte uşor scalabil“, explică Ruben Filimon.

Antreprenorul spune că există foarte multe cereri pentru francize în ceea ce priveşte lanţul de cafenele. Taxa de franciză ajunge la 5.000 euro, bani care sunt incluşi în investiţia iniţială pentru deschiderea unei cafenele, cea de 15.000 de euro.

„Ne gândim să deschidem unităţi proprii, dar focusul nostru este francizatul acum“, precizează Ruben Filimon.

Piaţa de cafenele din România este într-o continuă creştere, astfel că în ultimii ani, multe concepte au început să apară, iar consumatorii au devenit mult mai educaţi în ceea ce priveşte consumul de cafea.

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor