ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Florin Enache, fondatorul Teilor: Pentru anul viitor tot ce înseamnă procesul de expansiune pentru noi se referă numai la magazine internaţionale

27.11.2020, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

► Anul trecut Teilor a deschis primele magazine peste hotare, la Sofia în Bulgaria şi în Polonia la Varşovia

► Planurile pentru acest an au vizat extinderea în continuare pe plan extern şi consolidarea operaţiunilor locale

► Compania Credit Gold&GF 2003, cea care operează businessul Teilor, a obţinut afaceri de 153 mil. lei în 2019, plus 30% faţă de anul anterior.

Florin Enache, fondatorul Teilor, spune că anul viitor expansiunea lanţului de magazine de bijuterii va continua, dar procesul vizează doar deschiderea de unităţi în afara ţării, în contextul în care piaţa din România a fost acoperită cu circa 55 de unităţi. Există de asemenea patru magazine pe pieţele străine.

„Anul acesta am mai avut pe masă încă două proiecte la Praga, doar că această pandemie ne-a întârziat. Pentru anul viitor, tot ceea ce înseamnă proces de expansiune pentru noi se referă numai la magazine internaţionale, pentru că în România am cam acoperit piaţa“, spune Florin Enache, fondatorul Teilor, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem ca economia să funcţioneze în continuare?, un proiect ZF şi First Bank.

În ciuda izbucnirii crizei generate de pandemia de COVID-19, brandul românesc de bijuterii nu a stopat planurile de expansiune, astfel că în 2020 au fost deschise alte două magazine în Sofia. Cu trei unităţi în această ţară, Teilor a cam acoperit piaţa, explică omul de afaceri.

Anul trecut brandul românesc a ieşit pentru prima dată pe pieţele din Europa Centrală şi de Est, cu câte un magazin în Bulgaria şi Polonia. Procesul de expansiune la nivel internaţional este abia în faza incipientă, astfel că în perioada următoare businessul se va concentra doar pe expansiunea la nivelul ţărilor din Europa Centrală şi de Est.

„Prima idee de a ieşi cu brandul în afară a apărut în 2015-2016, când călătoream foarte mult şi mă tot uitam la ceea ce făceau brandurile mari din această industrie. Atunci am adus acest gând pe masă în echipa de management, pentru că vrem să ducem Teilor şi în afară. A durat aproximativ doi ani tot acest proces pentru că a trebuit să înţelegem zona de fiscalitate şi diferenţele semnificative care există în ţările în care voiam să deschidem magazine“, explică Florin Enache.

Antreprenorul adaugă că cel mai dificil moment de la înfiinţarea acestui business a fost în luna martie a acestui an, când a izbucnit pandemia şi România a intrat în starea de urgenţă. El povesteşte că într-o singură zi a trebuit să mobilizeze mulţi oameni din cadrul companiei astfel încât toate produsele expuse în cele 50 de magazine să fie strânse, ambalate individual şi să fie depozitate ulterior.

„Toată marfa a fost retrasă din magazine, pe lângă faptul că a fost o mobilizare de mare anvergură, a fost un sentiment straniu să vedem magazinele goale“, spune fondatorul Teilor.

Compania Credit Gold&GF 2003, cea care operează businessul Teilor, a obţinut afaceri de 153 mil. lei în 2019, plus 30% faţă de 2017. În total, compania numără 450-500 de angajaţi.

Antreprenorul spune că a simţit că businessul tău a devenit cu adevărat un brand în momentul în care centrele comerciale, atât din ţară, cât şi din afara României, au venit către el pentru a-i propune să îşi deschidă magazine.

„Comparativ cu acum 10 ani când ne chinuiam noi să facem rost de spaţiu pentru un magazin, acum suntem doriţi ca şi brand în fiecare centru comercial datorită anvergurii şi designului pe care îl avem şi a felului cum ne raportăm la această industrie. Ne-am dat seama că suntem importanţi şi suntem căutaţi de centrele comercial şi nu invers“, spune Florin Enache.

El este de părere că un antreprenor are nevoie de anumite îngrediente de bază pentru a avea success şi iar cel mai important lucru e să îşi asume riscuri. „Este totuşi vorba de muncă şi asumare, poveştile de succes nu sunt construite pe programul de la 9 la 5, ai nevoie de mult curaj şi multă muncă“.

Florin Enache spune că îşi doreşte pentru brandul său să devină un nume regional, dar totodată vrea să reziste în timp astfel încât să treacă în mâna celei de-a doua generaţii, omul de afaceri având patru fiice.

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor