ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Dragoş Panait, Next Root Management Systems: Încă mai sunt antreprenori care investesc în HoReCa, dar e un mod mult mai structurat faţă de ceea ce se întâmpla înainte

10.08.2021, 00:04

♦ În industria HoReCa din România, la finalul anului trecut, existau peste 37.500 de firme, cu circa 1.200 mai multe decât în 2019, ultimul an de dinainte de pandemie, semn că există încă apetit pentru investiţii în domeniu ♦ Next Root Management Systems este o companie de consultanţă care ajută antreprenorii să îşi deschidă businessuri în HoReCa, însă firma are şi proiecte prin care este monitorizată activitatea micilor afaceri.

Dragoş Panait, fondator al companiei de consultanţă Next Root Management Systems, spune că în ciuda unui an dificil pentru industria HoReCa există încă antreprenori care îşi doresc să investească în această piaţă şi îşi deschid noi businessuri. Spre deosebire de cum era piaţa înainte de criză, acum antreprenorii sunt însă mult mai atenţi la cum îşi structurează un business în acest domeniu.

„E un mod mult mai structurat de lucru faţă de ce se întâmpla înainte, acum vedem că antreprenorii caută locaţii mult mai mici, nu mai merg către spaţii pentru 150-200 de locuri, sunt mult mai structuraţi. Aveam înainte destul de multe proiecte în care antreprenorii îşi doreau un anume produs şi îl voiau impus indiferent de piaţă. Acum ne uităm mai mult la piaţă, învăţăm foarte mult de la antreprenorii care deschid, vin cu idei de afară şi e normal să găsim acea balanţă de implementare în sistem“, spune Dragoş Panait, fondator al Next Root Management Systems, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem economia să funcţioneze în continuare?, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

În 2020, localurile din HoReCa au fost închise timp câteva luni sau au funcţionat cu res­tric­ţii în restul anului, motiv pentru care încasările s-au redus cu circa 30-40%, un declin mai drastic decât în criza financiară anterioară. Acesta a fost unul dintre cele mai afectate sectoare eco­nomice, cifra de afaceri a hotelurilor, restaurantelor şi barurilor ajungând la 18 mld. lei în 2020 faţă de peste 26 miliarde de lei în anul anterior.

Totuşi, în industria HoReCa din România, la finalul anului trecut, existau peste 37.500 de firme, cu circa 1.200 mai multe decât în 2019, ultimul an de dinainte de pandemie, semn că există încă apetit pentru investiţii în domeniu.

În ceea ce priveşte consumatorul, Dragoş Panait spune că şi din acest punct de vedere lucrurile s-au schimbat odată cu criza pandemică, astfel, clienţii sunt mult mai atenţi la restaurantele pe care le aleg. De asemenea, consumatorii au început să pună din ce în ce mai mult accentul pe nutriţie şi cât de sănătoase sunt produsele pe care le consumă.

Next Root Management Systems este o companie fondată de către Dragoş Panait în 2018, după ce el a căpătat o experienţă cu câteva restaurante în Bucureşti, fondând printre altele steak-house-ul Red Angus.

„Toate greşelile pe care le-am făcut noi, încercăm să le evităm în viitoarele proiecte. Astfel, ajutăm antreprenorii să nu facă aceleaşi erori. A fost o perioadă bună pentru noi să înţelegem cum funcţionează industria, ce minusuri are, unde sunt oportunităţile în piaţă. Am dezvoltat brandurile proprii (în ultimii mai bine de zece ani - n.red.), iar din 2017 am lucrat în consul­tanţă pentru prieteni, am văzut ce nu cunosc ceilalţi şi unde este nevoie de aportul nostru mai departe. În 2018 am deschis compania“.

Mare parte din proiectele pentru care compania oferă consultanţă sunt ale antreprenorilor care au venit din altă industrie. Astfel, circa 70% din antreprenorii cu care lucrează Next Root Management Systems sunt noi în HoReCa. Compania preia clienţii de la zero şi se ocupă de găsirea unei locaţii cât mai potrivite pentru ideea de business. Tot consultantul creionează procesele pentru tot ceea ce înseamnă bucătărie, gestiune, sală de mese, partea financiară, planul de business, recrutarea.

„Ulterior, standardizăm tot ceea ce înseamnă sistemele lor operaţionale, eficientizăm organigrama. Anul 2019 a fost unul foarte bun, iar 2020 a venit ca o palmă. Totuşi, ne-a ajutat să ne repliem şi anul trecut am lucrat foarte mult pentru clienţii noştri ca să creăm linii noi de activitate, în special pe partea de delivery. Nu este un proces uşor, e o structură logistică în spate. Majoritatea localurilor funcţionează însă destul de bine după această perioadă“, explică Dragoş Panait.

Implementarea unui nou proiect poate dura de la 2 luni la 8 luni, în funcţie de tipul de spaţiu şi de ideea de business. Compania de consultanţă are 21 de proiecte realizate şi pe care le supervizează, din care 6-7 sunt în derulare. Patru sunt operate de Next Root Management Systems. „Deschiderile continuă şi ne bucură că vedem un apetit ridicat al antreprenorilor să investească. Partea bună a lucrurilor e că acum e mai structurată activitatea, astfel că găsim formula ideală atât pentru antreprenor, cât şi pentru clienţi (un business adaptat la piaţă - n.red.).“

Dragoş Panait spune că businessul pe care îl conduce a avut anul trecut o creştere de aproape 70% a afacerilor, iar pentru anul acesta este aşteptat un avans de 60%. În 2020, compania de consultanţă a avut afaceri de 300.000 lei. De asemenea, el este de părere că piaţa îşi va reveni abia în 2023 la nivelul asemănător anului 2019, având în vedere că în prezent multe dintre localuri se află la 35-40% faţă de 2019.

 

În 2020, localurile din HoReCa au fost închise timp câteva luni sau au funcţionat cu restricţii în restul anului, motiv pentru care încasările s-au redus cu circa 30-40%, un declin mai drastic decât în criza financiară anterioară.

 
Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.