ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Diana Baicu, Top Line: Suntem prezenţi şi în Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria. În următorii doi ani plănuim să mai mergem pe o piaţă

23.11.2021, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

♦ Top Line vinde şi distribuie produse profesionale adresate saloanelor şi clinicilor de înfrumuseţare, iar în prezent are un portofoliu de 50 de branduri pe care le reprezintă.

Diana Baicu, cofondator al Top Line, spune că businessul său este activ pe patru pieţe şi anume România, Bulgaria, Republica Moldova, iar de anul acesta şi Ungaria, însă compania are în plan ca în următorii doi ani să îşi extindă businessul către o nouă piaţă din Europa. Ea nu oferă însă nume de potenţiale noi pieţe.

„Considerăm că România este o piaţă în jurul căreia se pot agrega celelalte, astfel încât să se dezvolte aici un fel de hub. Acesta este modelul cu care lucrăm noi, am ales să avem un singur depozit şi de aici să livrăm către pieţele în care suntem prezenţi. În acest an, am investit foarte mult în capacitatea logistică în aşa fel încât să putem livra de trei ori mai mult, să livrăm mai repede şi să oferim servicii către terţi“, explică Diana Baicu, co­fon­datoare a Top Line, în cadrul emi­­siunii ZF 15 minute cu un antreprenor. Cum facem economia să funcţioneze în continuare, un proiect realizat de Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Top Line distribuie şi vinde pro­duse profesionale în principal pe piaţa sa­loanelor şi clinicilor de înfru­mu­seţare, având un portofoliu format din 50 de branduri pe care le reprezintă şi circa 14.000 de articole.

Anul acesta a fost mult mai pre­dic­ti­bil decât 2020, iar astfel sunt a­şteptate venituri duble faţă de anul tre­cut. În 2020, compania Top Line Eu­ro­pa a avut afaceri de 45,9 mil. lei, în creş­tere cu aproape 20% faţă de anul anterior.

Consumatorii din România sunt mult mai exigenţi când vine vorba de produse de îngrijire personală, dar şi mai informaţi cu privire la ceea ce îşi doresc, spune Diana Baicu.

„Consumatorul român este mai informat, mai pretenţios, dar şi mai atent la partea de sustenabilitate, mai ales pe partea de clean-beauty (n.red. un concept care promovează folosirea ingredientelor naturale), care este foarte importantă“, explică ea.

De asemenea, în ultimii ani, produsele de îngrijire a tenului au fost din ce în ce mai căutate, iar clienţii au fost mai atenţi la ingredientele folosite şi la modalitatea de aplicare a acestora.

„Statisticile arată că atunci când vorbim de iubitorii de frumuseţe din România, mă refer aici în special la femei, pe primul plan este îngrijirea părului, apoi urmează tenul, unghiile şi pe ultimul loc se află îngrijirea corpului“.

Businessul Top Line acoperă mai bine de jumătate din piaţa saloanelor şi clinicilor de înfrumuseţare, o piaţă de altfel foarte fragmentată în România.

Istoria Top Line a început în 1996, compania fiind înfiinţată de Panos Kesoudis, un antreprenor grec pasionat de domeniul frumuseţii, şi de Diana Baicu, 50 de ani, care are o experienţă de 24 de ani în acest domeniu. Cei doi antreprenori au deschis acest business, bazându-se pe faptul că la momentul respectiv nu existau tehnologiile avansate în ceea ce priveşte înfrumuseţarea şi nici produse cosmetice profesionale.

Top Line vinde şi distribuie produse şi aparatură pe piaţa saloanelor şi clinicilor de înfrumuseţare, dar are şi o componentă de retail prin care vinde online produsele din portofoliu prin intermediul a două platforme, una destinată profesioniştilor din domeniul înfrumuseţării, iar o alta clienţilor finali.

 

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor