ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Dan Pavel, Benvenuti: 2022 a fost un an bun pentru retail, vom avea o creştere de 10% faţă de 2019. Anul viitor va fi dificil, deja vedem o temperare a consumului

10.11.2022, 00:07 Autor: Miruna Diaconu

♦ Anul acesta va fi cel mai bun din punctul de vedere al veniturilor pentru retailerul de încălţăminte, în contextul în care în 2019 Benvenuti a avut o cifră de afaceri de 132 milioane de lei, rezultat record pentru companie.

Anul 2022 a fost unul bun din punctul de vedere al vânzărilor pentru retaileri dat fiind că, în pofida creşterii preţurilor, oamenii au continuat să îşi achiziţioneze diverse produse. Totuşi, antreprenorii se uită cu teamă la ceea ce va fi în 2023, cuvântul recesiune fiind pe buzele tuturor şi fiind menţionat frecvent cu privire la 2023. Dan Pavel, fondatorul retailerului de încălţăminte Benvenuti, spune că deja resimte o temperare a consumului odată cu venirea frigului şi odată cu venirea primelor facturi aferente sezonului rece.

„Am observat această tendinţă în urma unor zile de promoţii pe care le avem din când în când. Înainte, în perioadele de oferte, foarte mulţi cumpărători achiziţionau 2-3 perechi de încălţăminte, puţini luau doar una. În condiţiile actuale, la promoţia din octombrie, mulţi clienţi au cumpărat o singură pereche. Chiar dacă a existat un preţ mai bun decât în mod normal, oamenii au fost mai precauţi în consum“, spune Dan Pavel, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem economia să funcţioneze în continuare?, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Per total însă, anul acesta a fost unul bun pentru retailerul de încălţăminte, vânzările vor depăşi cu circa 10% nivelul din 2019, când cifra de afaceri a companiei Benvenuti a fost de 132 milioane lei. Astfel, 2022 va deveni cel mai bun an din punctul de vedere al veniturilor din istoria companiei fondate în urmă cu 18 ani. După cifra de afaceri. Benvenuti este unul dintre cei mai mari cinci jucători din retailul de pantofi, genţi şi accesorii din România. Pe primele poziţii se află Deichmann, CCC şi Otter Group.

Antreprenorul spune că în pofida vremurilor dificile care se anunţă, mai ales începând cu anul viitor, investiţiile trebuie să continue. Ele nu vor fi însă la fel de mari ca în perioada de dinainte de pandemie, iar expansiunea nu va fi la fel de alertă. La final de 2019, compania administra 52 de magazine Benvenuti şi patru Enzo Bertini. La sfârşitul anului trecut, reţeaua Benvenuti număra cu şase magazine mai puţin decât în 2019, dar erau două unităţi Enzo Bertini în plus.

„Sunt câteva magazine noi pe care le vom deschide în 2023, plus că avem planificate mai multe investiţii în reamenajarea unor unităţi deja existente. Anul acesta, doar ne-am ocupat cu reamenajarea, nu am deschis nicio unitate nouă. Dacă un dezvoltator de malluri vine cu o propunere interesantă pentru un oraş sau o anumită zonă, vom fi şi noi prezenţi în centrul comercial respectiv. Ritmul expansiune a încetinit foarte mult, dar asta şi pentru sunt prea puţine proiecte imobiliare noi“, spune el.

Antreprenorul precizează însă că nu are în plan extinderea pe pieţele străine pentru că nu ar putea să replice performanţele pe care le înregistrează în România.

Cu toate că anul 2022 vine cu un nivel al vânzărilor foarte bun, Dan Pavel precizează că inflaţia galopantă şi-a pus amprenta asupra businessului. Mai exact, creşterea costurilor a afectat compania care se confruntă cu majorări între 5% şi 40% la preţurile materiilor prime, ceea ce a dus o scumpire de 20% a produselor pe care le cumpără clientul final.

Mai mult, problemele de pe lanţurile de aprozivionare şi scumpirea transportului maritim au tras şi mai mult costurile în sus.

„Dacă înainte de pandemie aduceai un container din Asia, te costa în jur de 1.500 de dolari. Acum a ajuns să coste, acelaşi container, 15.000 de dolari. Preţul a crescut nejustificat de mult. Noi nu am schimbat ponderea achiziţiilor (din Asia în total - n.red.) din cauza acestor diferenţe de preţ, am suportat noi scumpirile.“

Totuşi, Dan Pavel spune că a observat în ultimii doi ani tot mai mulţi furnizori, fabrici de diverse componente, care au ales să îşi închidă porţile din cauza situaţiei dificile create pe mai multe paliere, pandemie, creştere a costurilor, criză energetică, război, probleme de pe lanţul de aprovizionare.

Sunt, de asemenea, voci care spun că are loc o migraţie a investiţiilor dinspre Asia spre Europa, cel puţin în producţia de haine şi încălţăminte. Momentan, în România nu se vede o asemenea relocare însă.

 

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor