ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Cristian Turc, fondator Visit Romania: României îi lipseşte promovarea; ceea ce se întâmplă bun legat de ţara noastră vine din iniţiativele private

19.10.2020, 20:15 Autor: Miruna Diaconu

► Visit România este o agenţie de turism din Norvegia care se ocupă de turismul de incoming al turiştilor din ţările nordice

► Turiştii scandinavi care vizitează România prin intermediul agenţiei de turism preferă sejururile de tip city-break.

Cristian Turc, fondator al agenţiei de turism Visit România, este de părere că România duce lipsă de promovare turistică în afara ţării, statul fiind foarte puţin implicat în ceea ce ţine de atragerea turiştilor străini. Totodată, singura promovare de care beneficiază turismul românesc vine din zona mediului privat, care în ultimii ani a reuşit să aibă multe iniţiative ce au atras turiştii străinii.

„Nouă ne lipseşte promovarea, ceea ce s-a întâmplat bun legat de România şi promovarea sa sunt ini­ţia­tive private, statul este foarte puţin implicat. În România s-au schim­bat foarte mult lucrurile, avem mult mai multe hoteluri bune, ro­mâ­nii sunt inventivi, au apărut multe lo­curi interesante. România a urcat foarte mult din punct de vedere tu­ris­tic, iar dacă nu era anul acesta  pauză ajungea bine, dar am încre­de­re că o sa continue“, spune Cris­tian Turc, fondator al agenţiei de tu­rism Visit România, în cadrul emi­siu­nii ZF 15 minute cu un antre­prenor.

Cum facem ca economia să funcţioneze în continuare?, un proiect ZF şi First Bank.

Visit România este o agenţie de turism din Norvegia care se ocupă de turismul de incoming a turiştilor din ţările nordice. Agenţia a fost fondată de către Cristian Turc în anul 2015, iar anul trecut a ajuns la 1.200 de turişti aduşi în România. Cristian Turc a plecat în 2003 în Londra, unde a stat până în 2011, moment în care s-a mutat în Norvegia, iar patru ani mai târziu a decis să îşi deschidă agenţia de turism.

Antreprenorul explică faptul că la început turiştii nordici sunt destul de sceptici în ceea ce priveşte România, piaţa locală neavând o expunere prea mare în străinătate, turiştii nu cunosc foarte multe informaţii despre ţara noastră.

„România nu a participat la târguri internaţionale prea mult, birourile noastre de promovare sunt închise, deci informaţii nu au avut de unde să adune. După ce ajung în România, turiştilor le place foarte mult, iar creşterea numărului de turişti se datorează profesioniştilor din ţară. Turismul s-a schimbat foarte mult, nu mai mergem doar să facem poze, acum turismul este despre experienţe şi despre oameni“, explică Cristian Turc.

Turiştii străinii care vin în România prin intermediul agenţiei de turism fondată de Cristian Turc aleg tururile prin satele din Transilvania sau cramele din Dealu Mare, unde pot degusta vinuri româneşti.

„Tururile variază foarte mult, am avut grupuri care au vrut să vadă florile din luna iulie pe dealurile din Transilvania, dar şi grupuri care au fost în căutarea turismului de lux, variază foarte mult. În general, aş spune că turiştii sunt undeva la mijloc, nu caută nici ceva foarte ieftin, dar nici foarte scump“, spune fondatorul Visit Romania.

Cei mai mulţi turişti care vizitează România aleg sejururi de 2-3 zile, dar sunt şi clienţi care au ales să îşi petreacă vacanţele de 11 zile. Pentru un city-break preţul pe care îl plăteşte un turist nordic variază între 600 şi 1.200 de euro.

Dacă pandemia nu ar fi izbucnit anul acesta, agenţia de turism ar fi trebuit să aducă în România circa 1.500 de turişti din ţările nordice, dar dintre aceştia doar 10% şi-au amânat vacanţele pentru anul viitor.

„Primul tur ar trebui să fie anul viitor în luna mai, un grup de 30 de persoane, nu ştim dacă se va face sau nu, ei ar fi trebuit să meargă anul acesta, dar şi-au schimbat pentru anul viitor în mai“, adaugă Cristian Turc.

Antreprenorul spune că de curând agenţia de turism Visit Romania este prezentă şi pe piaţa din Australia, iar anul acesta era în plan şi extinderea pe piaţa din Franţa, dar pandemia a amânat pentru moment acest proiect.

 

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor