ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Andrei Fusea, partener al studioului de dans Arthur Murray: Pandemia ne-a afectat foarte tare businessul, dar ne aşteptăm ca anul acesta să depăşim rezultatele din 2019

11.05.2023, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Cu o vechime de peste 100 de ani, Arthur Murray este o companie internaţională care activează în zona centrlor şi studiourilor de dans În România, brandul Arthur Murray a intrat în urmă cu nouă ani în sistem de franciză.

Pandemia a afectat considerabil businessul studiourilor de dans de pe plan local, însă anul 2022 a fost unul al revenirii, cererea pentru lecţii de dans fiind pe un ternd ascendent. Studioul Arthur Murray, o companie cu o vechime de nouă ani pe piaţa locală, se aşteaptă ca în acest an să depăşească veniturile din 2019, când cifra de afaceri a fost de 500.000 de dolari (circa 2 milioane de lei).

„Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, suntem undeva la 120% ca număr de lecţii (creştere de 20% - n.red.). Creşterea asta sperăm să o păstram până la sfârşitul anului. Ne dorim să atingem ca cifră de afaceri cel puţin nivelul din 2019“, spune Andrei Fusea, în  cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank. Înainte de pandemie, planurile businessului erau de a se mai extinde cu un studio în Bucureşti şi încă unul în afara Capitalei, însă criza sanitară a pus pe pauză expansiunea. Andrei Fusea afirmă că planurile de dezvoltare au fost reluate şi speră ca un alt doilea studio Arthur Murray să fie deschis la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor.

„Vrem ca anul acesta să ajungem la cât mai mulţi oameni din Bucureşti, de aceea intenţionăm să mergem tot în Capitală cu cel de-al doilea studio. Apoi, o să ne uităm şi la celelalte oraşe“, spune el.

Andrei Fusea a fost instructor de dans şi ulterior a devenit acţionar în compania care are masterfranciza Arthur Murray în România. El afimă că îşi doreşte ca viitoarele deschideri să fie bazate pe parteneriate cu foşti sau actuali angajaţi.

„Exista o cultură în această companie de a forma oameni care să ajungă să îşi deschidă propriul studio de dans. Poţi să începi într-un studio ca un instructor de dans sau chiar ca recepţioner şi să ajungi să ai studioul tău Arthur Murray. Noi preferăm ca oamenii care deschid aceste studiouri să fi trecut prin sistemul Arthur Murray“, explică el.

Deschiderea altor studiouri se va face în sistem de franciză, spune Andrei Fusea.

Cu o vechime de peste 100 de ani, Arthur Murray este o companie internaţională care activează în zona centrlor şi studiourilor de dans. În România, brandul a intrat în urmă cu nouă ani în sistem de franciză. De la intrarea pe piaţă şi până în prezent, în studioul Athur Murray au luat lecţii de dans peste 1.000 de cursanţi.

În funcţie de tipul programului şi de frecvenţa aleasă de cursant, costurile pornesc de la 450-500 lei. Participanţii pot opta pentru o lecţii individuale, lecţii de grup şi/sau acces la petrecerile organizate săptămânal de studio.

„Începătorii pornesc cu un program de bază şi pot veni chiar şi de 1-2 ori pe săptămână. După ce trec de acest program de bază, care durează cam 1-2 luni, ei pot schimba frecvenţa“, spune el.

Mare parte din cursanţii Arthur Murray sunt oameni de business, antreprenori sau manageri de top cu vârste între 25 şi 67 de ani.

 


 

 

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor