ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Ioana Burcea, director de marketing Paralela 45: Numărul turiştilor români care au fost vara aceasta în Turcia este mai mic faţă de 2019. S-au comunicat târziu condiţiile de intrare în ţară

26.08.2021, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Paralela 45 va opera iarna aceasta, pe lângă Egipt, vedeta sezonului trecut, şi alte destinaţii precum Dubai, Maldive, Republica Dominicană, Kenya, Zanzibar, Madeira şi Cancun.

Ioana Burcea, director de marketing al agenţiei de turism Paralela 45, spune că numărul turiştilor români care au mers în vacanţe în Turcia, una dintre destinaţiile preferate ale acestora, a fost în scădere faţă de 2019, mulţi alegând Grecia, care a comunicat mai repede decât Turcia condiţiile de intrare în ţară.

„Dacă ne raportăm la 2019 - deoarece cu anul 2020 nu prea avem termen de comparaţie - am înregistrat în 2021 un volum mai mare de turişti pe Grecia faţă de 2019, însă un număr în scădere pentru Turcia, cu toate că este una dintre destinaţiile preferate ale românilor. Turcii au comunicat târziu, însă Grecia a fost primii care au comunicat condiţiile de intrare în ţară a turiştilor români. Bulgaria a mers foarte bine anul acesta şi suntem în scădere faţă de 2020 pe litoralul românesc“, a spus Ioana Burcea, director de marketing al agenţiei de turism Paralela 45, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem economia să funcţioneze în continuare?, un proiect al Ziarului Financiar şi al Alpha Bank.

Ioana Burcea este fiica omului de afaceri Alin Burcea, fondatorul agenţiei de turism, astfel că ea se pregăteşte încet-încet să preia frâiele businessului început de către tatăl său acum mai bine de trei decenii. Ioana Burcea s-a alăturat businessului în urmă cu trei ani, după ce a terminat Facultatea de Marketing, şi a trecut prin mai multe departamente ale companiei pentru a înţelege mai bine businessul, ajungând în urmă cu un an director de marketing al turoperatorului.

Ea spune că 2020 a fost un an de încercare pentru întreaga industrie, însă au fost multe lecţii de învăţat pe parcursul acestei crize.

„A fost un an care ne-a pus la încercare din punct de vedere creativ şi mă refer strict la departamentul de marketing.“

„A trebuit cumva să menţinem brand awareness-ul, astfel încât omul, când vrea să îşi facă o călătorie, noi să fim primii la care se gândeşte. A fost şi o încercare în a găsi o cale de a relaţiona cu un turist supărat, voia să plece şi noi a trebuit să găsim o modalitate destul de personală de a ajunge în faţa lui să îi spunem că este ok“, adaugă Ioana Burcea.

După un an de stat în casă, apetitul oamenilor de a călători şi de a socializa este foarte mare, astfel că cererea pentru vacanţe este şi ea pe măsură. Paralela 45 a deschis vara aceasta trei noi agenţii în Alba Iulia, Braşov şi Bucureşti, pentru că există cerere din partea oamenilor de a-şi rezerva vacanţele direct în agenţie.

„Am avut o mare creştere pe partea de vânzări online neasistate, fără o intermediere a agentului de turism, însă există un segment anume care îşi doreşte în continuare interacţiune faţă în faţă cu agentul“, explică ea.

Destinaţia preferată a românilor în Grecia a fost Creta vara aceasta, deşi nu se află pe continent, iar accesul facil la această insulă se face cu avionul. Ioana Burcea spune că a observat o creştere în ceea ce priveşte turismul aerian, oamenii mergând mai mult cu avionul.

Pentru iarna acestui an, agenţia de turism deja a programat o serie de zboruri charter către destinaţii exotice, care anul trecut au reprezentat o gură de oxigen pentru agenţiile de turism având în vedere că au fost singurele destinaţii care au putut fi operate.

Paralela 45 va opera iarna aceasta, pe lângă Egipt, destinaţia vedetă a sezonului trecut, şi alte destinaţii precum Dubai, Maldive, Republica Dominicană, Kenya, Zanzibar, Madeira şi Cancun.

Compania care administrează agenţia de turism Paralela 45 a avut în 2020 o scădere de 33% a afacerilor, raportând venituri de doar 35,7 milioane lei şi a fost pentru prima dată când agenţia a înregistrat pierderi, conform datelor Ministerului de Finanţe. De asemenea, compania a numărat anul trecut cu 100 de angajaţi mai puţin faţă de 2019.

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor