ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Dragoş Cârnici, Master Sport, care operează şi brandul Salomon: Anul acesta va fi mai bun faţă de anul 2020, probabil vom ajunge la nivelul anului 2019. Viitorul înseamnă online

29.06.2021, 00:05

♦ Master Sport este firma care operează atât distribuţia, dar deţine şi propria reţea de magazine offline şi online pentru brandul de echipamente sportive Salomon, unul dintre cele mai cunoscute nume de pe piaţa de profil.

Dragoş Cârnici, managing partner şi cofondator al Master Sport, este de părere că anul acesta va fi mai bun faţă de 2020. Afirmaţia vine în contextul în care pandemia nu a condus la scăderea semnificativă a businessului companiei din piaţa de echipamente sportive. Însă, pentru anul acesta cofon­datorul Master Sport speră la afaceri chiar mai mari ca în 2019.

„Faţă de restul pieţei, pot să spun că pentru noi pandemia a însemnat o scădere de cifră de afaceri nesemnificativă. Prezentul e mai bun ca anul trecut şi e normal să fie aşa pentru că lunile acestea toate magazinele au fost funcţionale. Sunt convins că anul acesta va fi mai bun decât anul 2020“.

Master Sport a obţinut în primul an de pandemie afaceri de 16,2 mil. lei, în scădere faţă de 19,2 mil. lei în 2019.

„Nu cred că anul acesta va fi cel mai bun an pentru business, însă va fi o recuperare faţă de anul 2020, probabil vom ajunge la nivelul anului 2019 şi chiar îl vom depăşi. Sunt convins că există oportunităţi câtă vreme eşti conectat, viitorul înseamnă conectivitate, online şi extinderea portofoliului de activităţi“, spune Dragoş Cârnici, managing partner al Master Sport, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem economia să funcţioneze în continuare?, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Criza pandemică nu a luat pe nepregătite compania care activează în piaţa echi­pa­mentelor sportive, dat fiind că Master Sports a investit de-a lungul anilor în dezvoltarea diviziei de online a businessului, astfel încât să existe o prezenţă puternică a brandului Salomon atât în offline, cât şi în online.

„Avem parteneri magazine fizice în mai multe oraşe din ţară şi avem mulţi parteneri online. Faţă de alte branduri care nu au fost pregătite pentru pandemie, noi am fost pregătiţi.“

Master Sport este firma care operează atât distribuţia, dar deţine şi propria reţea de magazine offline şi online pentru brandul de echipamente sportive Salomon, unul dintre cele mai cunoscute nume de pe piaţa de profil.

„Administrarea site-urilor proprii am început-o cu mult timp înainte de pandemie şi am intrat pregătiţi. Pentru noi închiderea magazinelor nu a însemnat deloc întreruperea activităţii, oamenii ştiau de noi şi în offline şi în online. Personalul nostru a fost pregătit pentru a putea face faţă în situaţii extreme, la noi se putea lucra de oriunde, doar livrarea fizică trebuie făcută din locurile unde se află marfa“, explică cofondatorul Master Sport.

El este de părere că viitorul va însemna online, iar businessul virtual se află pe un trend ascendent, însă partea de magazine fizice nu va dispărea.

Dragoş Cârnici, Cristian George Istrate şi Ionuţ Gelu Kelmer deţin firma Master Sport, care a luat naştere în urmă cu 21 de ani, când cei trei antreprenori au decis să îşi deschidă propriul business. În prezent, Master Sport deţine patru magazine offline sub brandul Salomon, un outlet şi nouă site-uri cu vânzare de produse sub brandul Salomon. Înainte de a fi preluat de cei trei antreprenori, brandul Salomon era administrat de grupul Adidas.

Pentru viitor, Dragoş Cârnici spune că nu are în plan aducerea unui alt brand şi dezvoltarea sa pe piaţa locală, însă plănuieşte să extindă atât reţeaua de magazine fizice, cât şi partea de online.

„Căutăm parteneri cu care să dezvoltăm o reţea de magazine monobrand, în Bucureşti mai puţin, pentru că administram noi trei din ele în momentul acesta, dar în ţară este o oportunitate“.

Domeniul salomon.ro a fost cumpărat imediat după înfiinţarea firmei, iar abia în 2008, administratorii companiei au început să vadă oportunitatea pe care ar putea să le-o ofere partea de online, începând să dezvolte în această zonă.

 
 
Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.