ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Dragoş Călin, head of sales division First Bank: Programul IMM Invest a revitalizat activitatea de creditare din sistemul bancar. Orice criză înseamnă mai multe oportunităţi şi e important ca fiecare să înţeleagă acest context prin care trecem

30.07.2020, 00:07 Autor: Miruna Diaconu

► Cererile de finanţare prin programul guvernamental sunt atât pentru investiţii cât şi pentru finanţarea activităţii curente a businessurilor

Dragoş Călin, head of sales division în cadrul First Bank, este de părere că programul guver­namental de susţinere a IMM-urilor, IMM Invest, a fost o soluţie bună pentru a veni în sprijinul celor care altfel ar fi trebuit să îşi amâne proiectele de dezvoltare odată cu izbucnirea crizei generate de pandemia de COVID-19.

„Sunt clienţi care au folosit oportunitatea IMM Invest ca pe un moment potrivit pentru a-şi pune în aplicare nişte planuri pe care nu le-ar fi pus în mod normal, pentru că programul vine cu nişte beneficii cum ar fi garanţiile oferite de stat. Astfel, mulţi antreprenori au grăbit anumite proiecte pe care le aveau în aşteptare“, spune Dragoş Călin, head of sales division, First Bank, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem ca economia să funcţioneze în continuare?, un proiect ZF şi First Bank.

Solicitările de creditare din partea clienţilor băncii au venit atât pentru finanţarea unor investiţii, cât şi pentru finanţarea activităţii curente. Astfel, la aproape trei luni de la startul programului IMM Invest, 66.066 de companii cu 811.072 de locuri de muncă au depus cereri de finanţare. Dintre acestea, au fost aprobate de bănci

12.329 de credite în valoare de circa

10,8 mld. lei, dintre care 5,5 mld. lei merg spre investiţii şi 5,2 mld. lei spre capital de lucru, conform datelor furnizate vineri, la solicitarea ZF, de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

„Participarea noastră în program, alături de restul pieţei bancare, se rezumă la câteva sute de aplicaţii care sunt implementate sau sunt foarte aproape de implementare, iar sumele sunt de ordinul zecilor de milioane de euro în total. Dimensiunea finanţărilor variază în funcţie de nevoile afacerilor şi solicitările sunt pe măsura nevoilor lor, dar vedem o supralicitare a sumelor pe care le solicită clienţii“, spune  Călin.

Banca oferă serviciu de consultanţă clienţilor săi, astfel că în cazul în care antreprenorii îşi doresc accesarea unui credit, pot beneficia şi de consultanţă din partea First Bank. Produsul cel mai important în jurul căruia se face consultanţă este creditul, iar discuţia între antreprenor şi bancher se învârte în jurul alegerii produsului, dar şi în jurul dimensiunii sumei optime.

Dragoş Călin este de părere că este foarte important pentru un antreprenor să evite supraîndatorarea.

„Bancherul ar trebui să fie definit ca fiind consilierul antreprenorilor pe probleme financiare de orice fel. Sunt anumite nevoi financiare care necesită mai multă consiliere şi altele care au nevoie de mai puţină consiliere. De asemenea, clienţii se împart în mai multe categorii, unii nu îşi doresc o consiliere foarte aprofundată pe nevoile lor financiare, dar există şi clienţi care prin prisma profilului au nevoie de o consiliere mai care să aibă la capătul firului un creier uman. Pentru primii există servicii online prin care pot accesa banca de la distanţă, iar pentru ceilalţi e nevoie de un bancher“, precizează Dragoş Călin.

În ceea ce priveşte impactul pandemiei asupra comportamentului de consum al clienţilor, Dragoş Călin spune că este prematur să vedem efectele crizei în această privinţă, dar în lunile ce au trecut relaţia între clienţi şi bancă nu a mai fost atât de strânsă, dar se poate observa acum o revenire la o normalitate.

„Sectorul bancar a reuşit să găsească soluţii, mai ales pentru perioada mai grea, dar a fost o situaţie trecătoare. Situaţia pe care o resimţim după criză e o mutare a clienţilor de la modul de interacţiune într-o proporţie foarte mare cu sucursala, către o modalitate de interacţiune cu banca de la distanţă,  cred că va fi o modalitate de schimbare nu pe termen scurt, ci pe termen lung“, spune Dragoş Călin.

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor