ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Alexandru Lascăr, Stay Fit Gym: Am investit anul trecut circa 8 mil. euro în dezvoltare şi am ajuns la 35 de centre. Ţinta e ca până la final de 2025 să urcăm la 55 de unităţi

19.03.2024, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Reţeaua de săli de fitness are prezenţă în 15 oraşe şi vizează să se extindă în localităţi mai mici, cu sub 100.000 de locuitori, acolo unde există oportunităţi de dezvoltare Stay Fit Gym are, în medie, 12.000 de clienţi pe zi şi afaceri de 8,4 mil. euro anul trecut.

Reţeaua de centre de fitness Stay Fit Gym, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa de profil din România, care numără în prezent circa 35 de săli în 15 oraşe, are în plan o dezvoltare accelerată în următorii doi ani. Ţinta companiei e să ajungă la 55 de unităţi la nivelul ţării până la finalul anului 2025, spune Alexandru Lascăr, cofondatorul Stay Fit Gym.

„Mai există loc de dezvoltare în ţară. Planul nostru, pentru care avem deja finanţare, este să ajungem la

55 de săli. Vrem să menţinem ritmul expansiunii din ultimii doi ani, care a fost de o deschidere pe lună, în medie. Anul acesta, probabil, îl vom închide cu 43 de săli, iar 55 de centre vom avea până la finalul lui 2025“, spune Alexandru Lascăr, prezent în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

În 2023, reţeaua a investit circa 8 milioane de euro în extinderea businessului, iar pentru următorii doi ani bugetul alocat expansiunii va fi mai mare de atât, pentru a putea atinge obiectivul setat - de 55 de săli până la finalul lui 2025.

Reţeaua a început să crească accelerat în ultimii doi ani, odată cu ridicarea restricţiilor legate de pandemia de COVID-19 şi odată cu atragerea fondului de private equity Morphosis Capital în acţionariat.

Piaţa de fitness din România este subdezvoltată comparativ cu alte pieţe din Europa, tocmai de aceea, există încă un mare potenţial de dezvoltare.

„România urmează trendul ascendent din Europa. Era clar încă de acum mai mulţi ani că piaţa o să crească, şi a reuşit să se dezvolte foarte mult, însă apoi a venit pandemia, care ne-a dat cu vreo 2-3 ani în spate. Post pandemie, începând cu 2021, creşterea a fost exponenţială.“

Stay Fit Gym are, în medie, 12.000 de clienţi pe zi şi afaceri de 8,4 mil. euro anul trecut.

„În ceea ce ne priveşte, în 2022 am atins nivelul cifrei de afaceri din 2019, iar anul trecut am reuşit să depăşim acest prag. A fost un trend favorabil, oamenii au început să nu îşi mai concentreze atenţia pe a avea corpul perfect, ci înţeleg că e de fapt vorba de mişcare şi sănătate“, spune el.

Pentru dezvoltarea accelerată pe care şi-a propus-o, Stay Fit Gym vizează şi oraşele secundare şi terţiare, cu o populaţie sub 100.000 de locuitori.

„Noi ne-am asumat rolul de pioner, am ales să mergem spre români pentru ca ei să facă fitness. Am deschis în Craiova, Sibiu, Alba Iulia, Piatra Neamţ, am mers în oraşe mai mici. Avem tendinţa de a acuza oamenii că nu fac sport, dar în realitate nici un au opţiunile necesare. Ne-am propus să mergem spre oraşele care vin ca oportunităţi, cumva mergem noi spre piaţă, în unele zone ne şi creăm piaţa“, spune Alexandru Lascăr.

Mai mult, reţeaua a deschis centre şi în zonele limitrofe marilor centre urbane, precum în Baloteşti. „Am descoperit că localităţile din jurul oraşelor foarte mari pot fi foarte atractive pentru că s-au mutat mulţi oameni acolo“, precizează el.

Stay Fit Gym a reuşit să se dezvolte accelerat începând cu decembrie 2021, când în acţionariatul reţelei de fitness a intrat fondul de private equity Morphosis Capital, moment la care businessul avea doar şapte săli de fitness.

Pe lângă dezvoltarea reţelei prin noi deschideri, Alexandru Lascăr spune că ia în calcul şi achiziţii de jucători din piaţă, însă nu întotdeauna este o mutare facilă ori benefică. Recent, Stay Fit Gym a achiziţionat un jucător cu două centre în Galaţi şi Brăila.

„Noi aveam deja două centre în Galaţi, acum am intrat şi în Brăila. Polul urban Brăila-Galaţi îl considerăm foarte important, este probabil al doilea după Bucureşti ca nivel de populaţie“, spune el.

Pe lângă dezvoltarea businessului la nivel de ţară, Alexandru Lascăr vrea să consolideze şi prezenţa din oraşele în care Stay Fit Gym a deschis deja centre.

Cea mai dezvoltată piaţă a centrelor de fitness din România se află în Bucureşti. La nivel naţional, această industrie este ţinută în spate de cinci oraşe mari, care nu doar cele mai populate, ci şi cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, anume Bucureşti, alături de Ilfov, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa şi Iaşi.

Stay Fit Gym vrea să îşi diversifice businessul prin adăugarea unor noi servicii, inclusiv pentru copii.

„Copiii reprezintă sub 2% din clienţii noştri, avem câteva luni de când încercăm să creştem conceptul“, adaugă el.

Pentru anul acesta, antreprenorul estimează pentru Stay Fit Gym venituri de 80 de milioane de lei (16 mil.euro în 2024), dublu faţă de rezultatul obţinut în 2023.

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor