ZF TechDay

ZF Tech Day. Cum şi-a eficientizat Baumit operaţiunile de service pentru echipamentele scumpe din şantiere folosindu-se de o soluţie livrată de Axionet şi Orange

17.03.2021, 00:06 Autor: Alexandra Cepăreanu

„În ultimii trei ani am investit mai mult de jumătate de milion de euro în tehnologii, echipamente, soluţii. Noi suntem pe un trend crescător în ceea ce priveşte investiţiile în tehnologie“, a declarat Robert Ion, IT manager în cadrul Baumit.

Subsidiara locală a producătorului de materiale de construcţii Baumit, care are pe piaţa locală patru fabrici, a implementat o soluţie hi-tech livrată de companiile Orange şi Axionet, cu ajutorul căreia şi-a eficien­tizat operaţiunile de service pentru o flotă de echipamente scumpe care funcţionează pe şantierele operate de clienţi.

Practic, Baumit şi-a dorit să elimine vizitele inutile de pe şantiere, a explicat Robert Ion, IT manager în cadrul companiei. „Proiectul are în vedere nişte com­presoare pe care noi le folosim în şantierele în care livrăm materiale. Noi le numim silomate. Acestea sunt scumpe şi necesită intervenţii. E ca la maşina personală, care trebuie dusă în service, trebuie să schimbi consumabilele. Nevoia noastră principală a fost aceea de service. Pentru că echipele mergeau regulat, în şantiere pentru a face service-ul acestor silomate. Dar se întâmpla ca de multe ori aceste vizite să fie ineficiente. Erau silomate care nu mai puteau fi folosite deoarece aveau deja un grad mare de utilizare, iar pentru acestea service-ul trebuia făcut mai devreme şi erau şi situaţii în care silomatele nu erau folosite atât de intens. Noi practic, doream să evităm vizitele inutile sau pe cele tardive“.

Gelu Ioancă, chief information officer în cadrul Axionet, a explicat că soluţia implementată în fabrica Baumit este particularizată după nevoile companiei. „A fost important să înţelegem nevoile compa­niei pentru ca mai apoi să putem să furni­zăm informaţii cât mai corecte, astfel încât echipele tehnice să optimizeze interven­ţiile pe teren şi pot spune că după doi ani de când am implementat soluţia, numărul de vizite în şantier a scăzut consi­derabil, s-a optimizat această depla­sare a tehnicienilor pe şantier, în plus echipa­mentele monitorizate au o durată de viaţă mai mare, pentru că cei care le folosesc sunt mai atenţi şi mai informaţi despre modul de operare.“

„Consider că soluţia livrată companiei Baumit este una de nişă, adaptată la specificul de activitate al jucătorului austriac. Împreună cu Axionet am reuşit să transformăm un produs existent în portofoliul Anxionet într-o soluţie particu­larizată, adaptată la cerinţele Baumit“, a explicat Alexandru Onea, regional business development manager în cadrul Orange Business Services.

În prezent, soluţia Axionet / Orange este funcţională şi rezultatele sunt vizibile, a adăugat Robert Ion, IT Manager Baumit. „Unul din marile beneficii al soluţiei este că îi scapă pe tehnicieni de drumuri inutile. Dar pe lângă acestea, modul de utilizare, şi eficientizarea modului în care noi le livrăm clienţilor. Spre exemplu, sunt situaţii în care într-un şantier lucrările pot fi întâziate din diverse motive, de autorizaţii, iar un astfel de silomat va sta degeaba. Constructorii nu ne vor notifica pe noi să ne spună că lucrările au stagnat şi nu folosesc silomatul, iar cu această soluţie noi avem această informaţie şi pe baza ei luăm o decizie de a reloca silomatul la un alt şantier sau client.

Despre bugetul alocat acestui proiect pot să spun că depinde de specificul afacerii, de numărul de senzori pe care îl vrei, de numărul echipamentelor, noi am ajuns la 160 de astfel de compresoare, pornind de la sub 100. Flota noastră creşte şi le echipăm pe toate cu astfel de soluţii“, a spus reprezentantul Baumit.

Investiţia în proiect a fost amortizată rapid, a adăugat el. „Noi am reuşit să ne recuperăm investiţia în această soluţie într-un an de zile. În ultimii trei ani am investit mai mult de jumătate de milion de euro în tehnologii, echipamente, soluţii. Noi suntem pe un trend crescător în ceea ce priveşte investiţiile în tehnologie.“

Alexandru Onea consideră că în continuare există interes pentru tipul acesta de soluţii. „Soluţiile tradiţionale sunt GPS Tracking, POS-uri bancare şi smart metering, dar de câţiva ani piaţa a evoluat spre soluţii IoT care sunt complementare cu machine to machine, respectiv Smart City, smart industry, smart medicine sau eficientizare energetică.“

 

Ce au mai declarat invitaţii emisiunii ZF Tech Day

Alexandru Onea, Regional Business Development Manager, Orange Business Services

Parteneriatul cu Anxionet a început în 2018 şi cuprinde mai multe soluţii din zona de IT.

Anul trecut, deşi ştim că multe zone de business au suferit mult, noi am constatat o creştere semnificativă a cererii pentru proiecte de automatizare şi digitalizare – monitorizare de bunuri, eficientizare enrgetică, automatizare de procese.

Cred că s-a constatat şi anterior că s-a accelerat procesul de automatizare şi cel de digitalizare. Noi ne dorim să fim prezenţi în cât mai multe astfel de proiecte de digitalizare, industrie, smart city

►Gelu Ioancă, Chief Information Officer Axionet

După primele discuţii cu Alex şi Robert am început să dezvolt o soluţie specială, sunt nişte echipamente puţin diferite faţă de ce implementasem până atunci.

Spre exemplu, am implementat acumulatori speciali care se încărcau în timpul funcţionării şi reuşeau să aibă o autonomie destul de mare pentu ca senzorii echipamentelor şi cei de localizare să poată fi activi în permanenţă.

Compania s-a născut în 2005, printre primele companii de monitorizare GPS a vehiculelor, a flotelor în principal, însă, în ultimii ani, împreună cu Orange Business Services am identificat o neoie în piaţă. Cea mai importantă resursă pt o companie nu sunt neapărat utilajele ci de multe ori sunt oamenii şi angajaţii şi ne-am orientat prin soluţia AxiEmployee pe o platformă în care aceşti angajaţi să poată comunica între ei, să obţină informaţii din teren,. Să le transmită către coordonatori şi să poată fi uşor localizaţi pentru a li se trimite sarcini concrete.

Ne adresăm tuturor companiilor ce au angajaţi în teren şi doresc o îmbunătăţire a activităţii de coordonare şi planificare.

Foarte mulţi clienţi sunt cei din domeniul de transporturi, prin monitorizarea flotelor de maşini, dar în ultimul timp ne-am extins cumva gama de clienţi şi din ce ăn ce mai mult încercăm şă mergem pe zona în care este nevoie de soluţia de coordonare a angajaţilor din teren.

Mai ales în prisma ultimului an în care cât mai mulţi angajaţi au lucrat de acasă, interacţiunea dintre colegi a fost mai mică, am început să dezvoltăm soluţia de coordonare întrei ei, fie că sunt procese verbale digitale, imagini din teren sau un check-in atunci când realizează o lucrare, cumva acest lucru a ajutat, pentru că nu a mai fost nevoie ca aceştia să meargă la biorou pentru a preda aceste informaţii.

În această perioadă s-a dezvoltat foarte mult partea de cloud şi comunicarea online, inclusiv cu instituţii ale statului. Noi vrem să oferim soluţii inteligente care să eficientizeze fluxurile de lucru între angajaţi chiar şi atunci când ei nu sunt în acelaşi birou.

► Robert Ion, IT Manager Baumit

Ne mai gândim la un sistem care să ne permită să eficientizăm fluxul de livrare pentru că sunt situaţii în perioadele de vârf când sunt camioane care aşteaptă să fie încărcate şi există situaţii în care vin altele şi au nevoie de prioritizare, de o completare, care trebiuie să meargă mai repede în şantier. Astfel, am vrea să rezolvăm aceste situaţii cu soluţii tehnologice.

 

Robert Ion, IT Manager, Baumit: Noi am reuşit să ne recuperăm investiţia în această soluţie într-un an de zile.

 

Gelu Ioancă, chief information officer, Axionet: A fost important să înţelegem nevoile companiei pentru ca mai apoi să putem să furnizăm informaţii cât mai corecte.

Alexandru Onea, regional business development manager, Orange Business Services: Noi ne dorim să fim prezenţi în cât mai multe astfel de proiecte de digitalizare, industrie, smart city.

 

Emisiunea ZF TechDay este realizată de Ziarul Financiar cu susţinerea Orange Techday