Rezultatele 1 - 20 din 73 pentru

donatie

Retail&Agrobusiness
(P) Selgros a donat peste 28.000 de porţii de mâncare caldă cadrelor medicale din prima linie ieri, 13:33 (P) Selgros a donat peste 28.000 de porţii de mâncare caldă cadrelor medicale din prima linie
ZF 24
David Beasley, directorul Programului Alimentar Mondial al ONU, îi cere lui Elon Musk 6 miliarde de dolari pentru combaterea foametei la nivel mondial 7 nov 2021 David Beasley, directorul Programului Alimentar Mondial al ONU, îi cere lui Elon Musk 6 miliarde de dolari pentru combaterea foametei la nivel mondial
Business Internaţional
Jeff Bezos şi Elon Musk, printre cei 156 de miliardari incluşi în Forbes 400 care şi-au donat mai puţin de 1% din avere. Cine se află la polul opus al clasamentului 11 oct 2021 Jeff Bezos şi Elon Musk, printre cei 156 de miliardari incluşi în Forbes 400 care şi-au donat mai puţin de 1% din avere. Cine se află la polul opus al clasamentului
Eveniment
Avionul prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu, primul şi singurul avion de pasageri construit în România, a fost donat după adjudecarea la licitaţie 28 iul 2021 Avionul prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu, primul şi singurul avion de pasageri construit în România, a fost donat după adjudecarea la licitaţie
Business Hi-Tech
Aplicaţia zilei: Charity Donate 29 apr 2021 Aplicaţia zilei: Charity Donate
Style
Cristina Roşca, editor-şef După Afaceri Premium: Relaţia purtătorilor cu moda a devenit o replică fidelă a relaţiilor interumane. Totul este pasager şi fără sentimente. Iar dacă, poate, oamenii au învăţat să nu mai sufere din cauza asta, ei bine hainele şi planeta cu siguranţă o fac 23 apr 2021 Cristina Roşca, editor-şef După Afaceri Premium: Relaţia purtătorilor cu moda a devenit o replică fidelă a relaţiilor interumane. Totul este pasager şi fără sentimente. Iar dacă, poate, oamenii au învăţat să nu mai sufere din cauza asta, ei bine hainele şi planeta cu siguranţă o fac
Opinii
Despre Sponsorizare, Donaţie şi Mecenat, sau cum pot acorda firmele ajutor în pandemie şi nu numai

Opinia specialistului

10 dec 2020 Despre Sponsorizare, Donaţie şi Mecenat, sau cum pot acorda firmele ajutor în pandemie şi nu numai
Business Internaţional
Bill Gates donează încă 150 de milioane de dolari pentru pentru obţinerea unui vaccin anti-COVID ieftin 16 aug 2020 Bill Gates donează încă 150 de milioane de dolari pentru pentru obţinerea unui vaccin anti-COVID ieftin
Bănci și Asigurări
BCR: Una din două persoane a donat bani în timpul pandemiei; suma medie a fost de 258 lei 10 iun 2020 BCR: Una din două persoane a donat bani în timpul pandemiei; suma medie a fost de 258 lei
Business Hi-Tech
Digi, cel mai mare grup de comunicaţii fixe şi mobile controlat de un român, a livrat prima tranşă de echipamente ATI donate mai multor spitale din ţară. Valoarea totală a donaţiei - 1,6 mil. euro 26 mai 2020 Digi, cel mai mare grup de comunicaţii fixe şi mobile controlat de un român, a livrat prima tranşă de echipamente ATI donate mai multor spitale din ţară. Valoarea totală a donaţiei - 1,6 mil. euro
Bănci și Asigurări
ARB: Băncile au donat peste 23,5 mil.lei către spitale de la începutul pandemiei. ”Sistemul bancar este soluţia de redresare a economiei în contextul recesiunii ce va urma” 12 mai 2020 ARB: Băncile au donat peste 23,5 mil.lei către spitale de la începutul pandemiei. ”Sistemul bancar este soluţia de redresare a economiei  în contextul recesiunii ce va urma”
Business Internaţional
Un veteran din al Doilea Război Mondial, în vârstă de 99 de ani, a donat aproape 20 de milioane de lire pentru lupta împotriva coronavirusului 18 apr 2020 Un veteran din al Doilea Război Mondial, în vârstă de 99 de ani, a donat aproape 20 de milioane de lire pentru lupta împotriva coronavirusului
Retail&Agrobusiness
Lidl România a donat peste 4 tone de alimente prin intermediul Reţelei de Bănci pentru Alimente 15 apr 2020 Lidl România a donat peste 4 tone de alimente prin intermediul Reţelei de Bănci pentru Alimente
Companii
Omer Susli, proprietarul reţelei de magazine Homelux şi fost proprietar al Praktiker România, a donat un aparat de ventilaţie mecanică Spitalului Judeţean Constanţa pentru bolnavii de COVID19 14 apr 2020 Omer Susli, proprietarul reţelei de magazine Homelux şi fost proprietar al Praktiker România, a donat un aparat de ventilaţie mecanică Spitalului Judeţean Constanţa pentru bolnavii de COVID19
Business Internaţional
Jack Dorsey, fondatorul reţelei sociale Twitter, a donat 1 miliard de dolari în lupta împotriva coronavirusului, 28% din averea totală a miliardarului 12 apr 2020 Jack Dorsey, fondatorul reţelei sociale Twitter, a donat 1 miliard de dolari în lupta împotriva coronavirusului, 28% din averea totală a miliardarului
Business Internaţional
Apple a donat 20 de milioane de măşti şi va produce un milion de scuturi faciale pe săptămână, spune CEO-ul companiei Tim Cook 11 apr 2020 Apple a donat 20 de milioane de măşti şi va produce un milion de scuturi faciale pe săptămână, spune CEO-ul companiei Tim Cook
ZF Transilvania
Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă: Peste 100 de companii din România au donat în total 12 mil. euro pentru combaterea pandemiei de COVID-19 8 apr 2020 Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă: Peste 100 de companii din România au donat în total 12 mil. euro pentru combaterea pandemiei de COVID-19
Smithfield România, cel mai mare jucător de pe piaţa cărnii de porc, a donat 200.000 de lei pentru Asociaţia "Dr. Victor Babeş” şi Asociaţia pentru ATI "Aurel Mogoşeanu"
Bănci și Asigurări
Banca Transilvania a donat 665.000 de euro pentru spitale în lupta cu COVID-19 1 apr 2020 Banca Transilvania a donat 665.000 de euro pentru spitale în lupta cu COVID-19
ZF Transilvania
Romgaz a donat 800.000 de euro pentru dotarea secţiilor ATI de la spitalul de urgenţă din Sibiu 1 apr 2020 Romgaz a donat 800.000 de euro pentru dotarea secţiilor ATI de la spitalul de urgenţă din Sibiu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.