Suplimente

Iulian Dascălu, preşedinte şi fondator al ”imperiului”imobiliar Iulius: „La 22 de ani puneam bazele companiei“

ZF 22 de ani. Poveşti din business pentru business

Iulian Dascălu, preşedinte şi fondator al...
28.12.2020, 07:00 2000

„Este un exerciţiu de rememorare interesant. Dacă ar fi să definesc cum era la 22 de ani într-un singur cuvânt, aş spune: curaj. Era şi cel mai des cuvânt care mi se adresa când îmi prezentam planurile de viitor. Cred că şi acum, atunci când întâlnesc antreprenori cu iniţiative ambiţioase, mă regăsesc aşa cum eram la început de drum.

La 22 de ani puneam bazele companiei Iulius. Alesesem deja direcţia antreprenoriatului şi deţineam o reţea naţională de magazine specializate în marochinărie, cu o prezenţă în Capitală şi în cele mai importante oraşe ale ţării. Aveam de partea mea entuziasmul vârstei şi dorinţa de a dezvolta un business relevant.   

A fost momentul în care am înfiinţat Iulius Group, societatea care stă la baza evoluţiei companiei de astăzi. Practic, la 22 de ani am intrat pe piaţa de real estate autohtonă, cu determinare şi cu viziunea, încă de pe atunci, de a avea un rol proactiv în comunitate. Patru ani mai târziu inauguram un centru comercial în Iaşi şi, ulterior, pe cel din Timişoara.   

La vârsta aceea experimentam fascinaţia visului american, pe care l-am adus acasă. Peste ocean am vizitat prima dată malluri, un format atrăgător, energic, care propunea un stil de viaţă mai eficient, modern şi relaxat. Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost: pot face o investiţie similară în ţara mea!. Şi unde altundeva să fi început decât în oraşul natal, Iaşi, locul de care sunt legat sufleteşte. Aşa am pornit povestea, cu Iulius Mall inaugurat în 2000 în inima Moldovei, primul shopping center de acest tip din afara Capitalei, realizat de un român.   

Mallul i-a cucerit pe ieşeni şi pe locuitorii din regiune, setând un nou stil de viaţă, contemporan, occidental. Conceptul acesta care uneşte şi oferă motive să ne petrecem timpul împreună a fost motivaţia, dar şi misiunea asumată pentru a extinde reţeaua la nivel naţional şi pentru a dezvolta în continuare investiţii cu un aport economic şi social real.

Iulius este acum o echipă de peste 1.000 de oameni, profesionişti, dedicaţi şi pasionaţi, alături de care am unele dintre cele mai frumoase realizări. Conceptul de mall a fost adaptat comunităţilor şi potenţialului pe care îl au acestea. Aşa am început să construim ansambluri urbanistice mixte, care îşi găsesc însemnătate printre oameni şi care îşi pun amprenta asupra calităţii vieţii lor.

Aşteptările au fost graduale, iar satisfacţia a venit mereu dinspre comunităţile în care suntem prezenţi cu cele cinci proiecte, din Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava. Cred că mai sunt multe de făcut şi că întotdeauna va fi loc de iniţiative investiţionale orientate spre oameni şi spre dezvoltare.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO