Suplimente

Incursiune în sălile de curs ale Universităţii de Design din Poznan: Băieţi care se visează designeri, fierăstraie mânuite de poloneze înalte, internshipuri la Ikea şi vânzarea propriilor creaţii

Universitatea de Design din Poznan din estul Poloniei are circa 300 de studenţi, în cea mai mare parte fete, care studiază şi gândesc arhitectura unui produs, cum ar fi o simplă masă de sufragerie, pentru ca ulterior ideea să treacă la procesul de creaţie.

Taxa anuală la unitatea de învăţământ particulară este de 14.000 de zloţi (3.300 de euro), bani care se duc în plata salariilor profesorilor sau în achiziţia de echipamente cum ar fi materiale textile, lemn sau metale.

„După primul an de licenţă, studenţii se pot specializa în ramuri precum design vestimentar, în comunicaţii, industrial, dar şi casnic. În primul an de facultate, fiecărei materii îi este alocată o perioadă de şase săptămâni“, spune Basia, o tânără absolventă a departamentului comunicare, care în prezent lucrează la universitate. „Stundeţii pot chiar să vândă produsele pe care le realizează aici. De multe ori universitatea plăteşte pentru materiale“, adaugă ea.

Unitatea de învăţământ a fost înfiinţată în anul 2011 de proprietarul fabricii de mobilă Vox, una dintre cele mai mari de acest fel din Polonia, fiind prima universitate din ţara merelor care îmbină designul cu psihologia în ideea de a scoate în evidenţă nu doar esteticul, ci şi buna întrebuinţare a produsului respectiv. Admiterea se face printr-o aplicaţie pe site-ul universităţii, iar doritorul trebuie să aibă un portofoliu al muncii sale în domeniul designului.

„În primul an de funcţionare au fost circa 100 de studenţi. Acum avem aproximativ 300, dintre care 70% sunt fete“, spune Monika Wietrzynska, director de operaţiuni în cadrul univeristăţii. Perioada de studii pentru licenţă este de trei ani şi jumătate, pentru ca şase luni studentul să se pregătească pentru lucrarea de licenţă. „Când ne pregătim pentru examene avem chiar şi 100 de profesori care predau cursuri“, spune ea. Din 2017 universitatea va introduce şi un progam de masterat, pe o durată de doi ani, cu aceleaşi taxe, adaugă Monika Wietrzynska.

Univeristatea lucrează cu companii poloneze precum Vox, Allegro (eBayul polonez), cu cehii de la Skoda, dar şi cu suedezii de la Ikea, cei din urmă venind în cadrul unităţii de învăţământ în căutarea de tinere talente şi forţe proaspete.

Michal este un tânăr înalt şi slab, blond cu fire de păr drepte şi groase, ten alb şi curat, student în anul 3 la departamentul de design. „Stau cu chirie în Poznan, dar nu ştiu cât plătesc“, răspunde Michal la o întrebare a ZF. „Ar trebui să o întrebaţi pe maică-mea“, continuă tânărul de 21 de ani. În ajutorul său sare Basia, care răspunde că în jur de 1.000 de zloţi (240 de euro) este chiria pentru o garsonieră în oraşul polonez cu 500.000 de locuitori.

Sunt însă români la această universitate? „Din păcate, nu“, răspunde Monika Wietrzynska. „Avem în jur de 30 de studenţi străini, din care cea mai mare parte sunt din China, India, care iau cursuri în limba engleză. Avem însă şi mulţi studenţi din Ucraina şi din Rusia care studiază în limba poloneză.“

Poznan este unul dintre cele mai importante centre universitare şi academice din Polonia, cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est.

În acest oraş, o singură universitate numără 20.000 de persoane. „Studiază de toate, de la antropologie, biologie la matematică, literatură“, răspunde Basia.

Taxa anuală la unitatea de învăţământ particulară este de 14.000 de zloţi (3.300 de euro), bani care se duc în plata salariilor profesorilor sau în achiziţia de echipamente cum ar fi materiale textile, lemn sau metale.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.