„Henk Paardekooper, cel de la 22 ani, era bun şi vesel. Poate şi uşor naiv, un atribut specific vârstei. Eram în anul care preceda finalizarea studiilor mele la Universitatea din Rotterdam, în ţara mea natală, şi urma să îmi continuu studiile ca ofiţer militar. Era anul 1986. Anul exploziei de la Cernobîl în URSS şi anul dezintegrării navetei spaţiale Challenger, la câteva secunde de la lansare, în SUA. Îmi amintesc acel an foarte bine, chiar dacă au trecut doar 34 de ani de atunci. Îmi amintesc chiar şi faptul că mi-am fracturat glezna şi umblam cu ajutorul cârjelor. Cumva a fost un an plin de mesaje.
Cu siguranţă nu visam că voi deveni CEO-ul First Bank România.
La acea vârstă, nu mă preocupa foarte tare ce va aduce viitorul. Mă bucuram de viaţă, studiam din greu şi mă distram, ca majoritatea celor de 20 de ani. Eram totuşi foarte determinat să fac performanţă atât la şcoală, cât şi în sport şi în celelalte activităţi pe care le desfăşuram cu tinerii de vârsta mea. Determinarea şi dorinţa de a face lucrurile din ce în ce mai bine au fost factorii care m-au motivat, nu planurile de carieră.
Sunt încă hotărât să fac performanţă în tot ceea ce îmi propun şi îmi doresc ca versiunea mea de astăzi să fie mai bună decât cea de ieri, iar cea de mâine, mai bună decât astăzi. Spre deosebire de cum eram la 22 de ani, astăzi pot spune că sunt mai preocupat de alţii decât de mine.
Mi-am păstrat independenţa, valorile morale, bucuria în viaţă şi, slavă Cerului, am în continuare o minte brici. Din această perspectivă, nimic nu s-a schimbat. Iar astăzi, sunt mai bine ancorat în realitate decât eram la 20 de ani. Sunt recunoscător pentru toate experienţele pe care le-am avut în ultimii ani, de când am aterizat în noua mea ţară, România. Aici este acum acasă. Deşi în unele zile mă gândesc la tot ce se întâmplă aici şi mie, mereu o fac cu zâmbetul pe buze. Astăzi sunt fericit.“
