Suplimente

Bancherul care se visa jurnalist: Gyula Fatér, CEO al OTP Bank România

ZF 22 de ani. Poveşti din business pentru business

„Prima mea opţiune, aceea de a fi jurnalist, s-a năruit în momentul în care am făcut un stagiu de practică şi atunci lucrurile au fost evidente pentru mine: din păcate, nu scriu suficient de bine. Cea de-a doua opţiune a fost şi ea scoasă din calcul odată cu căderea comunismului: nu mai erau necesari experţi în comerţul exterior. Dar mai târziu aveau să apară noi oportunităţi.“

„Prima mea opţiune, aceea de a fi jurnalist, s-a năruit în momentul în care am făcut un stagiu de practică şi atunci lucrurile au fost evidente pentru mine: din păcate, nu scriu suficient de bine. Cea de-a doua opţiune a fost şi ea scoasă din calcul odată cu căderea comunismului: nu mai erau necesari experţi în comerţul exterior. Dar mai târziu aveau să apară noi oportunităţi.“

30.03.2021, 11:02 102

„La 22 de ani, locuiam în Budapesta şi studiam economia. Era 1988, ultimul an înainte de sfârşitul comunismului în Ungaria. Observam schimbările, dar nu credeam cu adevărat că urmează ceva nou.

Ezitam între a fi jurnalist sau a lucra într-o companie de comerţ exterior, aceasta fiind o poziţie la modă în comunism. Dar pentru ultima variantă nu existau perspective reale. Poziţiile-cheie erau ocupate de tovarăşi de încredere şi să mă alătur partidului nu era o opţiune atrăgătoare pentru mine.

Visam la o carieră care să-mi permită să cunosc ţări şi culturi diferite. La nivel personal, doream să-mi întemeiez o familie. O cunoscusem pe soţia mea cu un an înainte şi împreună visam să avem copii şi un apartament mic. Ne mai doream şi să călătorim, ceea ce nu era chiar atât de simplu de realizat.

Prima mea opţiune, aceea de a fi jurnalist, s-a năruit în momentul în care am făcut un stagiu de practică şi atunci lucrurile au fost evidente pentru mine: din păcate, nu scriu suficient de bine. Cea de-a doua opţiune a fost şi ea scoasă din calcul odată cu căderea comunismului: nu mai erau necesari experţi în comerţul exterior. Dar mai târziu aveau să apară noi oportunităţi. Am absolvit în 1990 şi mi-am dat seama că, în noua eră, nimeni nu are mai multă experienţă decât mine în noul tip de afaceri. Şi am profitat de ocazie, am identificat un sector financiar foarte interesant şi plin de potenţial. M-am familiarizat cu bursele de mărfuri şi valori, apoi cu managementul activelor şi am devenit CEO la 26 de ani. Am învăţat foarte multe de atunci, inclusiv din greşeli. Întotdeauna am făcut lucruri foarte interesante, nu aş avea motive să mă plâng.

Cel mai important pentru mine este că visurile pe care le aveam împreună cu soţia mea s-au împlinit: avem o familie minunată cu două fiice şi am călătorit mult, vizitând locuri din patru continente.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO