„Această provocare de a mă întoarce în timp îmi stârneşte zâmbete. La 22 de ani tocmai ieşeam de pe băncile Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi încercam să-mi găsesc un drum. Era o perioadă în care să ai e-mail şi telefon Nokia te propulsa în rândul celor mai cosmopoliţi absolvenţi pentru că erai printre primii care descopereau experienţe noi, dar care, din fericire, acum sunt ceva absolut obişnuit. Deşi eram încrezător că pot să-mi găsesc o direcţie bună în viaţă, independenţa, exista pe atunci chemarea acasă din partea părinţilor. Acasă, la Târgu-Mureş, era călduţ, liniştit, fără prea mult stres, însă îmi aduc şi acum aminte că exact de acest lucru îmi era teamă. Teama de a mă întoarce oarecum înapoi, la locul de start.
Aveam convingerea că, dacă îmi doresc cu adevărat ceva, acel ceva se va îndeplini. Mi-am depus CV-uri la toate băncile care erau pe atunci în România. Sectorul bancar mi-a fost mereu la suflet, vedeam relaţia cu clienţii, creşteri şi evoluţii spectaculoase, ştiam că şansele mele erau acolo. Cunoştinţe teoretice, câteva costume, zâmbet şi determinare, cu aceste elemente am plecat la drum. Mi-am confirmat că, dacă îmi doresc cu adevărat, reuşesc. Numeroase interviuri, stagii de practică, schimbări de job m-au adus unde sunt acum.
Într-o frază, Banca Transilvania mi-a fost primul angajator şi, cu mici întreruperi, a rămas şi astăzi. Am putut vedea de-a lungul timpului ce înseamnă relaţiile internaţionale, vânzările, echipele de management şi, în final, bucuria de a face parte dintr-o comunitate extrem de apropiată ca relaţionare. Mi-am dorit, s-a îndeplinit. Le urez tuturor să plece la drum cu acelaşi elan, dar şi să aibă parte de un parcurs de-a lungul căruia să-şi păstreze entuziasmul! Să nu uităm că o carieră este un sport de anduranţă, nu un sprint scurt.“
