„Vârsta de 22 de ani mă găsea proaspăt întors de la studiile facultăţii economice din Rouen, Franţa, unde fusesem plecat pentru un an, în cadrul programului Erasmus, după care rămăsesem în primăvara acelui an să fac stagiul de practică în cadrul hotelului Holiday Inn, în Paris, ca recepţioner.
Mă reîntorsesem în România să-mi continuu studiile economice şi cu marea dorinţă de a construi şi a schimba ceva la noi în ţară (având în vedere experienţa pe care o avusesem, nu cea mai plăcută, de a lucra ca stagiar în străinătate). Mă simţeam pregătit să mă dezvolt în continuare, să studiez, să fiu dintre cei care nu fac multe lucruri, dar fac lucrurile deosebit de bine, având impresia că, în dezvoltarea unui business, depinde totul de mine şi de oamenii din jur, şi mai puţin de climatul macroeconomic şi politic.
Îmi doream să continuu afacerea familiei, în domeniul lenjeriei, să o dezvolt, să creez un brand de succes naţional şi internaţional, să pun un produs românesc pe harta Europei. Mă simţeam pregătit, investisem mult timp în studii, în practică şi eram sigur că, prin răbdare şi timp, totul va veni de la sine. Vârsta de 22 de ani îmi dădea impresia că poţi schimba lumea, că nimic nu este imposibil, trebuie doar să-ţi doreşti şi să fii suficent de bun şi de răbdător în a crea/dezvolta un brand românesc de succes.
Privind în urmă cu mai bine de 15 ani, pot conchide cu nostalgie că o parte din lucruri s-au şi întâmplat, cel puţin cele care au ţinut de noi, de echipă, de oamenii din jur care ne-au susţinut în acest plan nebunesc de a dezvolta un brand românesc în lenjerie, urmând cu stricteţe regulile jocului (mă refer la legislaţie). Pe lângă nostalgie, există şi o parte de regret, deoarece am investit eforturi, timp, bani, nu doar din resurse proprii, ci şi din resursele echipei, într-un drum în care cei care ne-au ghidat şi condus nu au avut aceleaşi interese ca noi, nu tot timpul şi nu în aceeaşi măsură.“
