Suplimente

Andrei Diaconescu, cofondator al dezvoltatorului imobiliar One United Properties

ZF 22 de ani. Poveşti din business pentru business

 Andrei Diaconescu, cofondator al dezvoltatorului...
30.03.2021, 10:58 380

„La 22 de ani lucram în bancă, la departamentul de credite, la Alpha. La vremea aceea îmi propusesem să ajung preşedinte de bancă până la 35 de ani. Era un mediu dinamic de lucru, iar anumiţi şefi mă încurajau în acest sens. În acelaşi timp, începusem deja, împreună cu Victor Căpitanu, partenerul meu de business, să fac investiţii în terenuri.

Când mi-am dat seama că nu sunt făcut pentru a fi preşedinte de bancă, am optat pentru investment banking. Fac parte din grupul celor care au fondat Capital Partners, alături de Victor Căpitanu, Vlad Buşilă şi Doru Lionăchescu. Aveam însă un vis încă din copilărie, acela de a activa în domeniul dezvoltării imobiliare. Când eram copil, aveam porecla Zidarul pentru că mereu construiam ceva.

Am ajuns la visul din copilărie. Zidarul a ajuns exact ca în gândurile de copil: să construiască. One United Properties este visul devenit realitate.“


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO