În campania pentru alegerile prezidenţiale din 2004, am susţinut un proiect politic de anvergură care mi se părea esenţial pentru modernizarea accelerată a ţării noastre: „România europeană”. Au trecut 12 ani de atunci şi aproape zece de la momentul aderării României la Uniunea Europeană. Se poate trage o concluzie după trecerea acestui deceniu? Cred că suntem pe cale să irosim şi această şansă istorică. Aşa cum au făcut generaţia de după 1848, cea de după Primul Război Mondial, cea de după al Doilea Război Mondial sau cea de după încheierea Războiului Rece – nereuşind să înscrie societatea românească pe o dinamică de dezvoltare rapidă.
Sigur, s-au întâmplat şi lucruri pozitive. Dar este evident că nu am reuşit să accesăm toate sumele de bani ce ne erau rezervate - astfel încât unele sacrificii pe care le-am făcut au rămas necompensate. Nu am reuşit să pregătim şi să utilizăm, în administraţia de la Bruxelles şi în cea din România, specialiştii care puteau influenţa deciziile în favoarea noastră. Chiar şi banii pe care i-am accesat au fost folosiţi pentru proiecte ce nu au ajutat la dezvoltarea economiei sau la înfiintarea de locuri de muncă. Eventual au creat parcuri sau terenuri de joacă.
În esenţă, nu am reuşit, decât parţial, să trecem de la aderare la integrare. Spre exemplu, am adoptat în 2003 o Constituţie a aderării. Acum ar fi trebuit să avem deja o Constituţie a integrării, cu instituţii modernizate. În structurile de conducere ale UE, avem, în continuare o conduită pasivă, ce urmează poziţia majorităţii. Nu ştim să spunem, în anumite cazuri, NU, pentru a putea negocia după aceea.
Negocierile au fost foarte dure. Baroneasa Nicholson ne-a complicat, în câteva rânduri, viaţa. Şi, desigur, miniştrii ţărilor membre, cu care negociam, în parte, închiderea capitolelor. Suntem însă prea aproape pentru a da detalii. Poate într-o carte de memorii …
Oricum, să sperăm că următorul deceniu va fi mai bun.
Adrian Năstase a fost premierul în mandatul căruia s-au încheiat negocierile de aderare la UE
