Supliment ZF Soluții IT

Harta cheltuielilor din IT în România în 2021. Ce estimează compania de analiză IDC

30.07.2021, 00:00
Harta cheltuielilor din IT în România în 2021. Ce estimează compania de analiză IDC

Piaţa IT din România va ajunge în 2021 la  aproape 4 miliarde de dolari, toate segmentele urmând să fie pe creştere, conform estimărilor companiei americane de consultanţă şi analiză International Data Corporation (IDC). Dintre toate segmentele, partea hardware va avea cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor cu produse, soluţii şi servicii IT, aceasta fiind estimată să depăşească 1,1 miliarde de dolari la sfârşitul lui 2021.

Pe partea de software şi servicii IT, cheltuielile companiilor private care activează pe plan local şi ale sectorului public vor însuma aproape 1,6 miliarde de dolari la finalul acestui an, în timp ce - segmentul „3rd platform” care înglobează tehnologii noi precum cloud computing, mobility, big data, analytics şi innovation accelerators - IoT, robotics, blockchain, 3D printing, AR/VR (augmented reality/virtual reality), artificial intelligence şi security - va ajunge la 843 mil. dolari.

Cu tot cu zona de telecomunicaţii, valoarea totală a cheltuielilor de pe plan local pe produse, soluţii şi servicii de tehnologie se va ridica la aproximativ 5,3 mld. dolari la finalul lui 2021, potrivit previziunilor IDC, în creştere cu 5,9% comparativ cu anul trecut.

Datele confirmă accelerarea proceselor de transformare digitală din România care a fost dictată de declanşarea pandemiei de coronavirus în primăvara anului trecut. Companiile locale au investit într-o serie de soluţii IT, fiind forţate să îşi digitalizeze diferite procese şi activităţi în condiţiile în care pandemia a schimbat modul de lucru şi interacţiunea între angajaţi, precum şi cu clienţii. Tehnologia în sine a fost practic responsabilă pentru ca o bună parte din economie să funcţioneze în continuare, soluţiile IT devenind astfel indispensabile aproape în orice industrie.

Fie că vorbim de cele mai afectate domenii în pandemie - comerţul, HoReCa şi turismul, sau de domenii esenţiale precum sănătatea, educaţia sau agricultura. Aproape toate industriile s-au reinventat cu ajutorul tehnologiei, în unele cazuri aceasta fiind singura soluţie de a ţine businessurile funcţionale, iar în alte cazuri fiind o modalitate de eficientizare şi automatizare a diferitelor procese pentru reducerea de costuri.

Operatorii telecom şi companiile şi furnizorii de software au reprezentat „infrastructura critică” în 2020 pentru majoritatea businessurilor şi continuă să fie în continuare soluţii de maximă necesitate împreună cu utilităţile.

Parteneri:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.