Supliment ZF Rezidențial

Schimbarea la faţă a gospodăriilor

25 nov 2020 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ Termopane, pavele, mobilier de grădină, aparate de aer condiţionat, tapet, elemente de amenajări interioare ♦ Au intrat toate pe radarul românilor în 2020, după ce din martie timpul petrecut acasă s-a dilatat până la maxim ♦ S-a văzut în bilanţurile companiilor care produc aceste materiale de construcţii, s-a văzut şi în bilanţurile retailerilor de bricolaj. Cum s-a produs schimbarea la faţă a gospodăriilor din România sub impactul pandemiei?

„Dacă la începutul lunii apri­lie vedeam scenarii nega­ti­ve şi aveam acelaşi sen­timent de nesiguranţă ca toată lumea, după jumă­ta­tea anului 2020 am devenit optimişti, pen­tru că am simţit piaţa domestică într-o uşoa­ră creştere faţă de 2019. În plus, am mi­zat şi pe zona de export, care a avut o pon­dere semnificativă pentru 2020“, spune Paul Chipriean, head of window solutions la Rehau România, subsidiara grupului elveţian cu acelaşi nume.

Tocmai de aceea, rezultatele din Ro­mâ­nia nu au fost afectate, ci dimpotrivă, au ur­mat un trend uşor ascendent, fiind într-o creştere de aproximativ 1,5% faţă de pri­me­le trei trimestre ale anului 2019. A fost un an cu multe încercări, atât pentru com­panie, cât şi pentru restul industriei, însă com­pania speră că va încheia anul cu cifre­le bugetate, mai ales că se observă un avans la categoriile de produse premium. În 2019, Rehau România a avut o cifră de afa­ceri de 210 milioane de lei, un profit de aproa­pe 10 mi­lioane de lei şi 86 de angajaţi.

„Pentru 2021 avem un pronostic opti­mist şi vedem o uşoară creştere a pie­ţei de tâm­plărie, în mare parte datorită ex­por­tului. Putem estima în acest moment o creş­tere de 2,9%, dacă luăm în calcul şi pia­ţa internă. Dată fiind situaţia actuală, antici­păm o creş­tere în domenul reno­vă­ri­lor la nivel naţional, interesul în acestea fi­ind în ascen­siu­ne de la începutul pan­de­mi­ei“, mai spune Paul Chipriean, amin­tind şi estimările făcute de compania de consul­tanţă în construcţii Neo­mar, care progno­zea­ză o creştere de 2,9% a pieţei de tâm­plărie anul viitor faţă de 2020.

Gradul de dotare a locuinţelor exis­ten­te în România cu tâmplărie termo­izo­lantă a ajuns în 2020 la 60-65%, potrivit mă­su­ră­to­rilor Neomar. Rata era de 40% acum aproape zece ani, luând în cal­cul da­tele de la recensă­mântul din 2011, însă loc de creştere există în continuare, ceea ce va susţine creşterea pieţei şi de acum înainte.

Şi pavelele au fost pe lista de cum­pă­ră­turi a românilor care stau acasă, iar Elis Pavaje din Alba a resimţit acest interes.

„Începând din primăvară, a crescut mult interesul pentru amenajarea, re­ame­na­jarea curţilor. Multe persoane care deţi­neau o proprietate la ţară, dar pe care nu o foloseau, au manifestat interes pentru a in­vesti în scopul relocării. De asemenea, în condiţiile în care banii pentru concedii au rămas nefolosiţi, au fost investiţi în creş­terea confortului în locuinţe şi în curţi. Oamenii au avut mai mult timp liber şi l-au folosit pentru a se documenta şi pentru a realiza chiar ei diverse proiecte mai mari sau mai mici“, spune Emil Goţa, director general al Elis Pavaje.

Dintre produsele în vogă în 2020, Elis Pavaje a remarcat mobilierul de grădină de orice tip. Oamenii au inovat, şi-au fo­losit imaginaţia, s-au inspirat de pe Pinte­rest şi site-uri de specialitate, au investit mult în peisagistică pentru amenajarea curţilor, echilibru coloristic şi de forme.

„Solicitările de consultanţă pentru amenajările exterioare au crescut. Chiar dacă presiunea pe termene a fost mare, finalizarea proiectului de amenajare exte­rioa­ră durează câteva săptămâni. Dacă luăm în considerare şi timpul necesar pen­tru documentare şi planificare, chiar câ­teva luni. Nu m-ar surprinde să aflu că cei care au obţinut amenajarea dorită în tim­pul cel mai scurt au fost cei care s-au im­pli­cat personal“, adaugă directorul general de la Elis Pavaje, un business de 217 mi­lioane de lei anul trecut.

Psihologic, anul a fost complicat pen­tru companie, însă financiar anul s-a do­vedit a fi unul bun, astfel că primul semes­tru a adus o creştere de peste 20%, care va fi, până la finalul anului, chiar mai mare decât atât. Rezultatele vin din cererea mare pe proiecte atât rezidenţiale, cât şi publice, dar şi din faptul că Elis Pavaje nu a oprit şi nici nu a redus producţia nici măcar în perioada stării de urgenţă.

În interiorul locuinţelor, şi aparatele de aer condiţionat au suferit transformări, iar pentru Avi Compact, o companie care furnizează soluţii integrate de climatizare şi instalaţii, segmentul rezidenţial a contribuit cu 60% la realizarea cifrei de afaceri, în vreme ce segmentul corporate a scăzut cu aproximativ 30%, comparativ cu anul trecut.

„Aerul condiţionat şi sistemele de climatizare sunt o necesitate, chiar şi în aceste perioade dificile. Stocurile ne-au ajutat să facem faţă atunci când cererea a fost mare şi importurile de echipamente şi piese de schimb au avut întârzieri mari“, spune Florin Rădulescu, proprietarul Avi Compact.

Oana Vlădilă, cofondatoare a Aesthetic Design, un mic producător de tapet din Bucureşti, spune şi ea că, de când s-a instalat pandemia în România, a resimţit în rândul clienţilor o dorinţă de reîmprospătare a amenajării din case.

„Am observat o tendinţă către elementele exotice şi cele din natură în perioada pandemiei. Oamenii au simţit nevoia de schimbări“, spune Oana Vlădilă.

Proiectele de amenajare nu au luat aşadar pauză în pandemie, ba chiar au luat avânt, astfel că, tocmai pentru a-şi consilia clienţii, furnizorul de amenajări interioare Delta Studio a implementat o aplicaţie care reduce la minimum numărul persoanelor prezente simultan în showroomurile sale.

La rândul lor, şi reţelele de bricolaj şi-au adaptat oferta şi au remarcat câteva produse care s-au dat ca pâinea caldă de când a început pandemie. Brico Dépôt, de pildă, unul dintre cele mai mari lanţuri de profil prezente în România, a vândut în mod special produse pentru organizarea spaţiului (dressinguri, birouri, rafturi) şi produsele pentru grădină (mobilier de grădină, trambuline, piscine).