Supliment ZF Rezidențial

Proiectele integrate câştigă tot mai mult teren pe măsură ce şi infrastructura se dezvoltă în jurul lor

21.06.2021, 16:45

Galerie foto

Proiectele rezidenţiale care dispun atât de locuinţe cât şi de restaurante, magazine sau chiar şi spaţii de coworking câştigă tot mai mult teren datorită facilităţilor aflate la mică distanţă de casă. În plus, şi infrastructura se dezvoltă, iar acestea sunt tot mai bine conectate la Capitală.

Primul „minioraş“ dezvoltat în proximitatea Bucureştiului a fost proiectul Cosmopolis, din partea de nord a Capitalei, amplasat pe şoseaua de centură şi care a început să prindă formă începând cu anul 2007.

„Cosmopolis a introdus pe plan local expresii ca proiect integrat sau oraşul de lângă oraş. Este cel mai amplu proiect rezidenţial dezvoltat în Capitală şi unul dintre cele mai mari la nivel naţional. Comunitatea din cadrul Cosmopolis numără în prezent peste 12.000 de locuitori şi este estimată să ajungă la peste 13.000 de persoane la finalul anului 2021“, a spus Gabriel Voicu, vicepreşedinte SVN România şi project manager Cosmopolis din partea SVN România

Cosmopolis a ajuns în prezent la peste 4.400 de apartamente şi vile finalizate în urma unor investiţii totale de aproximativ 365 de milioane de euro, derulate atât în construcţia de locuinţe, cât şi în dezvoltarea infrastructurii generale a proiectului.

„Dezvoltarea Cosmopolis va continua şi în următorii 10 - 15 ani, proiectul fiind prevăzut să ajungă la peste 12.000 de locuinţe şi peste 30.000 de locuitori - cât al doilea oraş al unui judeţ autohton“, a explicat Gabriel Voicu.

În 2020 au fost livrate aproximativ 500 de unităţi locative în cadrul Cosmopolis, iar pentru 2021 dezvoltatorul are acelaşi obiectiv.

„Produsul din Cosmopolis este unul foarte complex, adaptat aproape oricărei potenţiale dorinţe existente în rândul cererii. Avem astfel o paletă de produse foarte variată, plecând de la studiouri şi mergând până la vile pe marginea lacului. Astfel, avem cumpărători din toate categoriile, de la tineri care accesează o finanţare Noua Casă şi vor să îşi crească copiii într-un proiect integrat şi cu numeroase spaţii verzi până la antreprenori care doresc o casă unică, vilele de pe marginea lacului reprezentând o astfel de proprietate. Cererea pentru locuinţe în Cosmopolis a crescut în această perioadă şi sper că pandemia ne-a arătat tuturor cât de importantă este cu adevărat lista de facilităţi dintr-un proiect rezidenţial, cum sunt acestea concepute, construite şi întreţinute“, a spus Gabriel Voicu.

Cei de la Liebrecht & wooD vor să investească şi în infrastructura feroviară din proximitatea viitorului proiect rezidenţial de lângă Bucureşti pentru a veni cu o alternativă la transportul rutier.

Dezvoltarea infrastructurii rutiere şi feroviare va permite construcţia de proiecte imobiliare de tip „satelit“, minioraşe construite în apropiere de marile oraşe, dar bine conectate la acestea.

„Infrastructura va ajuta dezvoltarea unor astfel de noi cartiere, de minioraşe. Spre exemplu, noi încă de la începutul proiectului am luat în calcul faptul că la câţiva kilometri avem o linie ferată, pentru o legătură cu Bucureştiul. Avem deja discuţii cu operatorul liniei pentru a folosi halta din proximitatea proiectului pentru a creşte facilităţile de trafic. De asemenea, centura actuală a Bucureştiului va fi modernizată la un moment dat şi mai avem şi noua A0 care va fi în apropiere de noi. Ne-am uitat şi la cea mai apropiată staţie de metrou şi ce posibilitate de park&ride avem. Noi ne-am uitat la masterplanul de dezvoltare a Bucureştiului până în 2035 pentru a înţelege ce se urmăreşte din dezvoltarea zonei metropolitane şi desigur urmărim şi ce se realizează. Noi vom sprijini, aşa cum facem şi cu gara de la Cernica. Dar astfel de infrastructură nu poate fi sprijinită de un dezvoltator şi nici chiar de o asociaţie de dezvoltatori, ci trebuie să fie o prioritate pentru guvern“, a declarat  Sorin Ioan Blaga, CEO al Liebrecht & wooD.

Compania care deţine Fashion House Mili­tari şi are în construcţie proiectul Fa­shion House Pallady dezvoltă în sud-estul Bucureştiului, pe malul lacului Tătaru. Prima fază presupune 440 de unităţi locative, însă la început au demarat construcţia primelor 94, la începutul lunii noiembrie 2020. Proiectul va avea aproximativ 4.400 de locuinţe în final, potrivit planurilor dezvoltatorului. În ultimul an, compania a lucrat la realizarea infrastructurii şi conectarea la utilităţi. Proiectul va fi conectat printr-un drum de cinci kilometri lungime cu autostrada 2 Bucureşti-Constanţa.

„Faţă de proiectul nostru gara de la Cernica este la 10 minute de mers cu maşina. Acolo poate fi un park&ride. Pe 27 mai anul acesta vom deschide Fashion House Pallady, construcţia este gata. Noi am accelerat discuţiile cu operatorul liniei feroviare între Bucureşti şi Olteniţa, care are chiar o staţie de tren peste drum de proiect, staţie pe care noi dorim să o reactivăm care nu este utilizată acum. Transportul în comun pe zona metropolitană a Bucureştiului se dezvoltă“, a explicat Sorin Blaga.

„Noi am iniţiat discuţii cu directoratul operatorului pentru a înţelege cum mergem înainte. Cu operatorul liniei vom discuta despre park&ride. Suntem şi noi dispuşi să realizăm investiţii acolo“, a mai spus el.

El a subliniat că după starea de urgenţă din 2020 şi restricţiile din ultimul an oamenii încep să îşi schimbe preferinţele atunci când vor să cumpere o locuinţă.

„O astfel de criză, cu astfel de restricţii schimbă percepţia şi duc la o schimbare de paradigmă, iar oamenii vor acum mai mult spaţiu. Pe parcursul dezvoltării am încercat să înţelegem piaţa. Este posibil ca această perioadă să dureze mai mult, iar cererea pentru case a crescut enorm şi aceasa va mai dura. Au pierdut teren apartamentele fără terase, care nu au o formă de a ieşi la aer“, a explicat Sorin Blaga.

Mai mult, după pandemie, în contextul în care la nivel naţional a crescut cererea pentru case, în special după lockdownul din primăvara anului 2020.

„În ultimele 12 luni am înregistrat o creştere semnificativă a cererii pentru vile, practic s-a dublat cererea pe acest segment. De aceea, am accelerat ritmul de dezvoltare al caselor în cadrul Cosmopolis, reuşind să satisfacem un procent important din această cerere nouă. Concomitent, am reproiectat toate imobilele ale căror construcţie nu începuse încă şi am inclus terase mai mari, având o capacitate de adaptare extrem de bună şi rapidă la schimbările de preferinţe din rândul cumpărătorilor. De asemenea, am reluat dezvoltarea de apartamente cu terase foarte generoase la ultimele etaje“, a explicat Gabriel Voicu.

Cea mai importantă facilitate nouă aflată în dezvoltare în acest moment este reprezentată de extinderea strip mall-ului din cadrul proiectului, la 14.000 de metri pătraţi închiriabili, practic o triplare a suprafeţei actuale.

„Extinderea strip mall-ului, primul centru de acest fel deschis într-un proiect rezidenţial local, va permite adăugarea de noi magazine şi funcţiuni celor deja existente, care includ în acest moment un supermarket, cafenele, cofetării, restaurante, pub, fast-food, brutărie, spaţii de servicii, magazine de produse tradiţionale, clinică veterinară şi mai multe saloane de înfrumuseţare“, a explicat Gabriel Voicu

Infrastructura rutieră a proiectului, care numără deja zeci de kilometri de drumuri, va continua să fie extinsă şi în 2021. De asemenea, vor fi amenajate noi zone verzi şi minimum 12 noi piscine, care se vor adăuga celor 35 deja existente în cadrul Cosmopolis.

Facilităţile actuale ale proiectului includ: două grădiniţe, două parcuri, o plajă privată pe malul lacului din apropiere, 35 de piscine exterioare, locuri de joacă pentru copii, numeroase restaurante şi cafenele şi o sală de fitness inaugurată în 2019.

Mulţi dezvoltatori caută terenuri în proximitatea lacurilor şi pădurilor.

Miza din 2021 o reprezintă însă creşterea costurilor cu materialele de construcţii în condiţiile în care pandemia a afectat lanţul de aprovizionare.

„Noi anticipăm o scumpire a materialelor de construcţie şi monitorizăm acest aspect. Ce ne-am propus pentru primele 94 de case, prima fază care include şi birouri de coworking, spaţii publice, grădiniţa, am reuşit să minimizăm impactul acestor creşteri. Provocarea vine pentru fazele următoare deoarece există semnale legate de materiale şi forţa de muncă. Este foarte posibil să vedem o scumpire, cu impact minim, în funcţie de cum vom gestiona relaţia cu contractorii. De la ciment la finisaje vedem creşteri“, a spus Sorin Blaga.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.