Supliment ZF Green Economy

Cele mai importante 22 de evenimente din economia verde din 2022

16 ian 2023 Autor: Alina-Elena Vasiliu

În fiecare zi de miercuri, Ziarul Financiar trece în revistă cele mai notabile mutări din acest sector care ia tot mai multă amploare de la un an la altul.

Extinderea spaţiilor verzi, instalarea panourilor fotovoltaice, parteneriate între businessurile care vor să fie sustenabile, investiţii în eficientizare energetică, primul zbor „verde“, primele carduri din plastic reciclat sunt numai câteva dintre evenimentele din 2022 care au legătură cu universul economiei verzi. În fiecare zi de miercuri, Ziarul Financiar trece în revistă cele mai notabile mutări din acest sector care ia tot mai multă amploare de la un an la altul. Mai jos regăsiţi, pe scurt şi în ordine cronologică, 22 de evenimente care au ţinut capul de afiş în economia verde în acest an atât în România, cât şi în străinătate.

OMV Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze, a pus în funcţiune primul său parc fotovoltaic. Electricitatea va fi utilizată intern, în cadrul diviziei de explorare şi producţie. Parcul include aproape 1.000 de panouri fotovoltaice care au fost instalate pe o suprafaţă de 5.500 de metri pătraţi, echivalentul unui teren de fotbal, în localitatea Icoana, judeţul Olt. Acestea vor produce peste 4.600 MWh de energie verde pe întreaga lor durată de viaţă, estimată la 13 ani.

Agroserv Măriuţa, compania care deţine brandul Lăptăria cu Caimac, a început construcţia unei staţii care va spăla aproximativ 10.000 de sticle şi borcane pe oră, reintroducându-le astfel în circuit. Ulterior, compania are în plan începerea instalării în marile oraşe din România a aparatelor de tip RVM (Reverse Vending Machine) în care consumatorii vor putea să introducă ambalajele folosite în vederea reciclării lor şi să fie recompensaţi cu bonuri valorice şi bani.

Supermarketul online sezamo, parte a grupului european Rohlik, şi-a început activitatea pe piaţa locală în această primăvară, şi-a lansat serviciile cu maşini de livrare în totalitate electrice. Astfel, la momentul lansării, Sezamo a avut 40 de maşini full-electrice cu care curierii au început să livreze în toate sectoarele din Bucureşti şi în judeţul Ilfov.

Start-up local bonapp.eco, al cărui scop este combaterea risipei alimentare cu ajutorul unei aplicaţii mobile de tip market-place, s-a asociat cu filiala românească a brandului internaţional Yves Rocher pentru a combate risipa generată de surplusul produselor de frumuseţe şi al cosmeticelor. Astfel, produse Yves Rocher care expiră în două până la şase luni vor fi disponibile în aplicaţia bonapp.eco şi vor putea fi cumpărate de asemenea şi din unele dintre magazinele companiei din Bucureşti, prin intermediul aplicaţiei.

Piaţa Trafalgar din Londra a fost transformată într-o oază verde în mijlocul oraşului, pentru a le aminti oamenilor cum arăta capitala britanică înaintea procesului de urbanizare. Iniţiativa a aparţinut organizaţiei Innocent Drinks, potrivit presei internaţionale.

Retailerul francez Auchan a amenajat, la centrul logistic din Călan, judeţul Hunedoara, o suprafaţă de 21.000 mp de spaţii verzi. Depozitul face parte din clasa A ca eficienţă energetică, iar instalaţiile frigorifice prevăd un consum redus de energie, cu 25% mai mic faţă de variantele tehnice obişnuite.

Producătorul de automobile Renault a devenit partener al turneului de tenis Roland-Garros. În acest context, Renault a pus la dispoziţia evenimentului sportiv o flotă de 100 de Megane E-Tech Electric, ca parte a parcului total care va număra 160 de vehicule.

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a modernizat instalaţiei de distilare în vid din cadrul rafinăriei Vega Ploieşti, ceea ce va duce la un impact pozitiv în ceea ce priveşte creşterea gradului de protecţie a mediului înconjurător. Cuptorul tehnologic introdus în fluxul operaţional poate atinge o eficienţă energetică de 95%, iar procesul de modernizare conduce şi la scăderea emisiilor de CO2.

Un consorţiu format din Raiffeisen Bank International, Raiffeisen Bank România şi UniCredit Bank România a acordat o finanţare sindicalizată de 65,2 mil. euro companiei portugheze Greenvolt-Energias Renov·veis, fondurile fiind folosite pentru achiziţia parcului fotovoltaic Greensource în judeţul Giurgiu. Portughezii de la Greenvolt au ajuns la mijlocul lunii mai la un acord cu gigantul Samsung pentru preluarea parcului solar de 45 MW din Giurgiu, valoarea acestuia fiind estimată la 83 de milioane de euro.

Parlamentul European şi statele membre ale UE au ajuns la un acord cu privire la propunerea Comisiei Europene pentru un încărcător comun pentru dispozitivele electronice. Astfel, începând din 2024, toate telefoanele inteligente, tabletele, aparatele fotografice digitale, căştile, boxele portabile şi consolele video portabile vor fi echipate cu un port USB-C. Măsura va include şi laptopurile, începând cu 2026. Măsura este menită să reducă şi deşeurile electronice, cumpărătorii având posibilitatea să cumpere un device fără a mai achiziţiona şi un încărcător compatibil.

Casa de modă Nina Ricci a lansat pe piaţă un nou parfum, urmând o abordare eco-friendly, astfel că Nina Fleur, o aromă citrică florală, fructată, conţine în proporţie de 92% ingrediente derivate natural, provenite parţial din reţele sustenabile. Unele ingrediente sunt chiar prelucrate şi reciclate, precum extractul de lămâie italiană, fiind utilizate toate elementele acestui fruct ñ sucul, zeama şi pulpa. În plus, şi sticla este în proporţie de 20% reciclată şi 100% reciclabilă.

BASF va construi o fabrică pentru reciclarea bateriilor în Schwarzheide, Germania. Investiţia va crea aproximativ 30 de noi locuri de muncă, deschiderea fiind planificată pentru începutul anului 2024. Iniţiativa vine în condiţiile în care reciclarea bateriilor este un factor important pentru reducerea amprentei de dioxid de carbon a vehiculelor electrice cu baterii şi este esenţială pentru îndeplinirea cerinţelor politice ambiţioase, de susţinere a circularităţii, în conformitate cu Regulamentul UE propus privind bateriile.

Compania aeriană Wizz Air a operat, pe 28 iunie 2022, primul zbor verde demonstrativ pe ruta Lyon-Bucureşti. Operaţiunile au presupus utilizarea parţială a combustibilului sustenabil pentru aviaţie (SAF - Sustainable Aviation Fuel).

România va avea la dispoziţie, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, un buget de 1,2 miliarde de euro pentru managementul tuturor tipurilor de deşeuri şi trebuie să implementeze proiectele asumate până în anul 2026. Dacă proiectele vor fi de succes, şi rata de reciclare a deşeurilor de ambalaje ar trebui să crească în România, până la începutul anului 2026, la 70%, potrivit unei analize realizate de Clean Recycle.

Guvernele UE au votat în iulie interzicerea vânzărilor de autoturisme şi camionete noi cu combustie internă, începând din 2035. Amânarea interdicţiei cu 5 ani cerută de 5 state europene, printre care şi România, nu a fost aprobată, iar acordul la care au ajuns miniştrii europeni ai mediului face ca trecerea la vehiculele cu emisii zero să fie inevitabilă.

Cele 15 OIREP-uri active pe piaţa de reciclare, adică organizaţiile responsabile să colecteze şi să recicleze toate tipurile de ambalaje, au încheiat 2021 cu afaceri cumulate de 824,3 milioane lei, potrivit datelor depuse la Ministerul de Finanţe. OIREP-urile, adică Organizaţii care Implementează obligaţii privind Răspunderea Extinsă a Producătorului, au fost înfiinţate în 2018, legislaţia prevăzând că toate companiile care activează în domeniul reciclării, producătorii care comercializează bunuri ambalate şi autorităţile locale sunt obligate ca prin intermediul OIREP-urilor să îşi îndeplinească obiectivele de reciclare.

Sucursala din România a BNP Paribas Personal Finance, prin marca sa comercială Cetelem, a emis, în luna iulie, primele carduri Cetelem realizate din plastic reciclat (rPVC), prietenoase cu mediul. În urma acestui proces, banca estimează o reducere a amprentei de carbon cu aproximativ 3,5 tone, iar obiectivul Cetelem este ca, până în anul 2025, întregul portofoliu de carduri să fie realizat din plastic reciclat†şi elemente biodegradabile.

Retailerul britanic Co-op a decis să elimine data de expirare de pe iaurturile marcă proprie, ca o măsură pentru reducerea risipei alimentare, prin care anual se aruncă milioane de borcane de iaurt care sunt încă bune de consum, echivalentul a 42.000 de tone, potrivit The Guardian. Jumătate din borcane nici măcar nu au fost desfăcute. Astfel, începând din luna mai, iaurturile Co-op au imprimată o dată care arată până când este indicat să fie consumate, cumpărătorii find încurajaţi să estimeze chiar ei dacă produsul mai este sau nu comestibil ulterior.

Compania RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. a devenit administratorul sistemului de garanţie-returnare din România, printr-o Hotărâre de Guvern emisă pe 24 august 2022. RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. a fost înfiinţată de către asociaţiile reprezentative ale producătorilor de băuturi şi ale comercianţilor pentru a gestiona sistemul de garanţie-returnare, în curs de implementare în România. În prezent, compania are trei acţionari privaţi: Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociaţia Berarii României pentru Mediu şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu, şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, ce deţine 20% din acţiuni. Data la care ar urma să devină funcţional în România Sistemul Garanţie-Returnare, prin care consumatorii vor putea returna ambalajele din PET, sticlă şi metal, este 30 noiembrie 2023. La cumpărarea băuturilor precum apă, răcoritoare, bere, vin sau spirtoase de la un comerciant, consumatorii vor plăti o garanţie de 0,50 RON care va fi recuperată odată cu returnarea ambalajului. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) din România, a numit-o pe Gemma Webb în rolul de CEO şi preşedinte al directoratului.

Libris.ro, una dintre cele mai mari librării online de pe piaţa locală, a instalat 835 de panouri foovoltaice pe acoperişul depozitului de carte din Braşov, cu o investiţie care a atins 300.000 de euro. Proiectul a fost implementat de Promelek, furnizor în domeniul instalaţiilor şi echipamentelor electrice, şi va asigura o producţie de 330.000 KW pe an.

Dezvoltatorul imobiliar britanic Landsec investeşte, la Londra, în proiectul The Forge, care ar urma să fie prima dezvoltare comercială cu net zero carbon. Proiectul este preconizat să fie gata la sfârşitul anului 2022 şi este parte a planului Landsec de a reduce emisiile de carbon cu 70% până în 2030. The Forge cuprinde două clădiri de birouri comerciale noi, cu nouă etaje fiecare, Bronze şi Phosphor, care vor avea împreună circa 140.000 de metri pătraţi de spaţiu interior net.

Producătorul de medicamente Zentiva România a instalat panouri fotovoltaice la fabrica Labormed Pharma din Bucureşti, în baza unui parteneriat cu Electrica Furnizare, cele 372 de module fotovoltaice urmând să acopere o parte din consumul de energie electrică al unităţii de producţie şi să ajute la reducerea emisiilor de CO2 cu 50 de tone pe an. Montarea modulelor fotovoltaice de 540Wp s-a realizat pe acoperişul unităţii de producţie şi depozitare din Bucureşti a Labormed Pharma, puterea instalată fiind de 200 kW.