Ştiri purificate de Philips

Irlandezii de la Nooka Space instalează un birou smart în grădina mall-ului ParkLake din Capitală şi redefinesc conceptul muncii remote pentru clienţii centrului comercial şi pentru cei care locuiesc în proximitate

Irlandezii de la Nooka Space instalează un birou smart...
14.09.2021, 16:53 2055

Start-up-ul irlandez Nooka One, care oferă soluţii complementare pieţei de birouri şi pune accentul pe mobilitate şi flexibilitate, au instalat un birou în grădina centrului comercial ParkLake din Capitală, care cuprinde două staţii de lucru, internet de mare viteză, mobilier şi accesorii, precum şi senzori smart ce permit utilizatorilor o administrare facilă.

„ParkLake este o locaţie excelentă pentru Nooka Space şi se potriveşte viziunii noastre de a oferi spaţii inteligente şi flexibile de lucru, în zone foarte accesibile utilizatorilor. Pe lângă multitudinea de magazine şi servicii, cei care aleg să lucreze remote din biroul Nooka, se pot bucura din plin de natură, având acces direct către parc. Strategia noastră este să creăm în marile oraşe din România o reţea complexă de birouri smart de proximitate, disponibile în zonele de interes ale oamenilor”, spune Sergiu Băbăşan, Country Manager Nooka Space România.

Cei care aleg să lucreze în biroul mobil Nooka din grădina ParkLake îşi pot personaliza modul de lucru, de la intervalul în care vor să închireze spaţiul, până la condiţiile ambientale. Astfel, aceştia pot controla calitatea aerului, iluminarea, încălzirea, plăţile şi rezervările inteligent, prin intermediul aplicaţiei mobile.

„Pandemia a adus multe schimbări în comportamentul consumatorilor, de la modul în care îşi fac cumpărăturile şi îşi petrec timpul liber, până la felul în care lucrează. A te adapta şi a răspunde nevoilor în contextul actual sunt condiţii absolut necesare, iar noi încurajăm inovaţia şi orice nouă soluţie care vine să îmbunătăţească viaţa oamenilor. Biroul smart Nooka se integrează foarte bine în ecosistemul nostru şi ne bucurăm să oferim clienţilor opţiunea de a lucra aproape de natură, dar şi de de toate facilităţile pe care centrul comercial le oferă”, completează Simona Badea, Deputy Center & Marketing Manager ParkLake.

Biroul Nooka poate fi închiriat în baza unui abonament lunar sau a unor tarife orare, în funcţie de necesităţi.

Modelul de business Nooka Space este complementar pieţei de birouri şi pune accentul pe mobilitate şi flexibilitate, oferind opţiunile închirierii, achiziţiei şi veniturilor partajate.

Astfel, Nooka Space se adresează atât persoanelor private care vor să beneficieze de propriul birou, cât şi companiilor şi autorităţilor locale care doresc să investească în astfel de facilităţi şi să îşi creeze propria retea de birouri mobile de proximitate în beneficiul oamenilor.

Facilităţile de producţie ale startup-ului irlandez Nooka Space se află în România, la Cluj-Napoca, iar instalarea şi transportul sunt gratuite pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

La nivel global, birourile Nooka se regăsesc în Irlanda, Elveţia şi Italia şi urmează să fie în curând prezente şi în Olanda, Luxemburg şi Belgia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO