Special

Soarta Greciei se află în mâinile celor mai puternici oameni de pe continent. Angela Merkel şi Mario Draghi, inamicii sau salvatorii Europei?

Criza a făcut din preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi şi din cancelarul Germaniei Angela Markel cei mai puternici lideri din Europa

Criza a făcut din preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi şi din cancelarul Germaniei Angela Markel cei mai puternici lideri din Europa

07.07.2015, 00:07 1097

Soarta Greciei a rămas în mâinile cancelarului german Angela Merkel şi ale preşedintelui Băncii Centrale Europene Mario Draghi, chiar dacă grecii au respins prin vot propunerile de bailout ale creditorilor internaţionali. Iar de soarta Greciei depind şi viitorul lui Merkel, şi credibilitatea BCE.

Merkel şi partenerii ei de guvernare şi din zona euro se pot accepta, sub riscul de a fi umiliţi de guvernul grec al lui Tsipras, ştergerea a jumătate din datoria de 200 de miliarde de euro a Greciei generată de programele de bailout pe care le-au finanţat din 2009, dar vor face o bază financiară mai sigură pe care Grecia să poată rămâne în zona euro. Aceasta va asigura pe toată lumea că euro este un proiect ireversibil. De asemenea, arătându-se „generoşi“, liderii zonei euro ar proteja BCE de pierderile uriaşe care ar rezulta din expunerea de 140 de miliarde de euro pe care instituţia o are la Grecia. Însă mulţi alegători germani nu vor înţelege de ce Merkel aruncă pe fereastră atât de mulţi bani. Aceasta ar putea duce la sfârşitul lui Merkel ca lider al Germaniei. În ceea ce priveşte BCE, instituţia a făcut până acum cel mai mult pentru a proteja euro de criză, acţionând decisiv sau prin cuvinte atunci când summiturile liderilor din zona euro nu ajungeau la niciun rezultat. Doar datorită lichidităţii pe care BCE a injectat-o în băncile greceşti Grecia mai este în zona euro. După ce Tsipras a anunţat referendumul, BCE a plafonat aceste lichidităţi, lăsând băncile elene fără banii cu care să acopere retragerile din depozite. Instituţia are, printre altele, responsabilitatea de a promova funcţionalitatea fluidă a sistemelor de plăţi (ceea ce nu se întâmplă în Grecia) şi de a se asigura că băncile nu depind de situaţia financiară a unui stat.

Grecii au sărbătorit rezistenţa lor simbolică în faţa creditorilor care le-au impus austeritate

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO