Special

Deloitte CFO Summit 2021. Optimism în departamentele financiare ale companiilor: directorii financiari aşteaptă creşteri de venituri şi se uită la investiţii în 2021

Deloitte CFO Summit 2021. Optimism în departamentele...

Autor: Răzvan Botea

04.03.2021, 00:08 302

♦ După optimizarea de costuri, creşterea businessului şi digitalizarea sunt priorităţile directorilor financiari din România.

Directorii financiari din România sunt optimişti cu privire la businessul lor în 2021 şi consideră că economia începe să îşi revină. Discuţiile din departamentele financiare ale companiilor s-au mutat de la asigurarea lichidităţii în 2020 şi adaptarea la criză la planuri de expansiune în 2021 şi investiţii. Principala prioritate rămâne optimizarea costurilor, însă digitalizarea şi creşterea businessului rămân sus pe agenda directorilor financiari din România, sunt principalele concluzii ale evenimentului CFO Summit 2021, a doua ediţie, organizat de Deloitte România, în parteneriat cu ZF.

„Cred că avem un concept câştigător, acela de optimism, eventual cu calificarea de «moderat». Au fost foarte multe împărtăşiri de expe­rienţe interesante (ale directorilor financiari - n. red.), oarecum convergente, legate de dificultăţile, de schimbările, adaptările din această perioadă şi cred că este o convergenţă şi în planurile care mai degrabă ţin de expansiune, de investiţii, pe fond de încredere în economie“, a fost concluzia lui Alexandru Reff, country managing partner Deloitte România şi Moldova.

Rezultatele studiului CFO Survey, realizat de Deloitte România în rândul a 107 directori financiari din România, arată că investiţiile reprezintă una dintre priorităţile directorilor financiari din România, a spus Zeno Căprariu, partener audit Deloitte România, în cadrul evenimentului.

„Finanţarea prin bănci este încă văzută ca un instrument atractiv de finanţare. Directorii financiari se aşteaptă la o creştere a veniturilor şi la creşterea cheltuielilor de investiţii, deci este o concentrare pe partea de investiţii. Optimizarea costurilor rămâne principala prioritate a directorilor financiari, urmată de creştere organică şi digitalizarea businessului“, a spus Zeno Căprariu.

Deloitte România în parteneriat cu Ziarul Financiar a organizat miercuri videoconferinţa Deloitte CFO Summit 2021, eveniment aflat la a doua ediţie. În cadrul dezbaterilor directorii financiari ai unora dintre cele mai importante companii din România au explicat cum s-au adaptat companiile la criză şi ce strategii abordează pentru creşterea companiilor în perioada post-COVID.

Prezentă la eveniment, Aurelia Leoveanu, CFO al grupului Renault România, cea mai mare companie locală, care face 3% din PIB-ul ţării, a spus că este importantă predictibilitatea din partea guvernului şi simplificarea interacţiunii cu mediul de business.

„Ca tot mediul economic, aş spune că avem nevoie de mai multă predictibilitate, suntem deschişi discuţiilor pentru simplificarea şi fluidizarea tuturor interacţiunilor, astfel încât totul să devină mai fluid. Ca sfat pentru guvern ar fi să facem tot ce trebuie, să ne păstrăm optimismul şi să ne consultăm astfel încât lucrurile să se termine bine pentru toată lumea“, a spus ea.

Jadwiga Zientara, CFO al Carrefour România, a spus că priorităţile strategice ale companiei sunt investiţiile în expansiune, atât prin creştere organică, cât şi prin piaţa de fuziuni şi achiziţii.

„Pentru noi, priorităţile strategice sunt investiţiile în expansiune, pentru care avem un buget mai mare de 300 milioane lei. Ne concentrăm pe creşterea organică, dar analizăm oportunităţi şi din piaţa de fuziuni şi achiziţii“, a spus ea.

Zeno Căprariu a prezentat rezultatele CFO Survey, studiu condus de Deloitte în perioada 3 noiembrie - 18 decembrie 2020, în rândul a 107 directori financiari din România.

„Surveyul nostru arată o creştere  a nivelului de optimism. Încă mai există incertitudine, iar directorii financiari se pregătesc de viitor concentrându-se pe creştere, pe optimizare costurilor, pe digitalizare, pentru a face faţă provocărilor de mâine“, a spus el.

Principalele riscuri de business identificate de directorii financiari sunt legate de scăderea cererii, nu doar în România, şi a cererii externe. Mai sunt îngrijorări legate de găsirea forţei de muncă specializate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO