Caută doar în titlu
România de calitate

Videoconferinţa ZF/Isopan „Construcţiile industriale“. Cristian Chindea, ACI Cluj: Partea industrială reprezintă 20% din portofoliul nostru, dar vrem să creştem. CTP şi WDP au devenit clienţii noştri în 2020. Proiectele publice reprezintă 70-75% din portofoliul companiei din Cluj

17.12.2020, 00:05
Videoconferinţa ZF/Isopan „Construcţiile industriale“. Cristian Chindea, ACI Cluj: Partea industrială reprezintă 20% din portofoliul nostru, dar vrem să creştem. CTP şi WDP au devenit clienţii noştri în 2020. Proiectele publice reprezintă 70-75% din portofoliul companiei din Cluj

Compania de construcţii ACI Cluj vrea să crească ponderea construcţiilor industriale în portofoliul ei de lucrări, pe fondul unui an bun pentru acest sector imobiliar.

„Suntem un antreprenor general în cons­trucţii, iar partea industrială reprezintă 20% din ceea ce realizăm. Pe viitor ne-am propus să accentuăm dezvoltarea acestui segment. În portofoliu am adăugat anul acesta noi clienţi precum CTP şi WDP, companii cu care nu am mai lucrat până acum. Suntem în negocieri cu CTP, pentru un depozit la Sibiu“, a spus Cristian Chindea, director al companiei de construcţii ACI Cluj, în cadrul video­con­ferinţei „Construcţiile industriale - Perspective şi oportunităţi într-o piaţă cu potenţial de dezvoltare“, organizată de ZF, în parteneriat cu Isopan, care a avut loc pe 15 decembrie 2020.

ACI Cluj deţine două fabrici – una de prefabricate de beton şi una de structuri şi confecţii metalice – în care a investit peste 6 mi­lioane de euro. Compania a lucrat la proiecte precum stadioanele din Bucureşti, Craiova, Târgu-Jiu sau Cluj-Napoca. În afară de stadioane, ACI Cluj a derulat lucrări la Spitalul Militar de Urgenţă din Cluj, Spitalul Clinic Municipal din Cluj-Napoca, centrul comercial Vivo! Cluj, ansambluri rezidenţiale şi altele. Proiectele publice reprezintă 70-75% din portofoliul companiei din Cluj.

„Vrem să facem mai multe investiţii în cele două fabrici pe care le deţinem. Sperăm ca în 2021 să avem o creştere de până la 30% a materialelor speciale pentru construcţiile industriale produse în cele două fabrici“, a mai spus Cristian Chindea.

Totuşi, adaugă el, anul 2021 se arată a fi unul dificil, deoarece situaţia privind pandemia este incertă, astfel că ACI Cluj se aşteaptă la o scădere a ritmului de lucru faţă de 2020, anul acesta fiind susţinut de o inerţie bazată pe proiectele începute în 2019.

„Totuşi, o zonă în care România poate să progreseze este partea care ţine de infrastructură, iar statul ar trebui să înceapă să investească masiv. Statul trebuie să dea drumul la investiţii şi pentru a putea menţine în ţară specialiştii pe care îi mai avem în momentul de faţă. Altfel, riscăm ca şi aceştia să fie absorbiţi de piaţa externă. Fără susţinerea statului şi fără un plan strategic, nu cred că putem să vorbim despre creşteri în acest sector şi nici despre un sentiment de încredere al investitorilor pentru noi proiecte în România“, a precizat Cristian Chindea.

Compania ACI Cluj s-a desprins din fostul Trust de Construcţii Industriale în anul 1991. În prezent, este deţinută de mai mulţi acţionari persoane fizice. Din consiliul de administraţie fac parte, potrivit platformei Confidas.ro, Dorin Aşchilean, Ioan Aşchilean, Cristian Chindea, Alexandru Stânean (CEO al TeraPlast) şi alţii.

În 2019, ACI Cluj a avut o cifră de afaceri de 224 de milioane de lei, de aproape trei ori mai mult faţă de anul precedent. Profitul a fost de 17,7 milioane de lei, iar numărul mediu de angajaţi a ajuns la 271.

 
 
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea ISOPAN

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.