Romania 5%

Dan Şucu, Mobexpert: Cheia creşterii economice este nivelul de trai al populaţiei. Oamenii trebuie să aibă bani să îşi satisfacă nevoile

Autor: Alexandru Matei

10.11.2014, 12:46 592

Cele mai importante declaraţii făcute de Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, în cadrul întâlnirii cu mediul de business organizată de Ziarul Financiar ca parte a campaniei “România 5% creştere economică”:

* Noi suntem obişnuiţi cu ideea de creştere. Ca antreprenor, ritmul de creştere trebuie să fie de minimum 5%.  Pe noi ne obsedează potenţialele de creştere de 50-100%. Unde vedem un decalaj major între ce se face şi ce s-ar putea face, acolo ne concentrăm

* Nu împărtăşesc obsesia pentru exporturi. Obsesia noastră este nivelul de trai al populaţiei şi ideea ca populaţia să aibă bani, pentru a-şi satisface nevoile proprii

* Vrem să vedem dacă taxele pe care trebuie să le plătească sunt cu adevărat necesare, pentru a avea convingerea că banii sunt în buzunarul celui care i-a creat

* Până în 2008 eram obişnuiţi cu creşteri de 200-300%, nici nu auzisem de ideea de scădere

* Trebuie să ne reorientăm, totul este despre alocarea resurselor

* Mi se pare absurd să nu existe o penalizare pentru activele nefolosite. De exemplu hotelul Lido din mijlocul Bucureştiului. Toţi pierdem pentru că nu funcţionează

* În 2010 am luat fiecare proces în parte, de la lemnul din curte până la mobila din casa clientului, să vedem unde se putea economisi. Am făcut o economie de 3-3,2%, dar la câteva săptămâni a venit TVA cu 5% mai mare.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO