Romani in afara granitelor

Români în afara graniţelor. Cum vrea Florin Talpeş, cel mai internaţional antreprenor român, să contribuie la dezvoltarea viitoarei generaţii de business şi ce „reţetă“ a folosit pentru ca Bitdefender să ajungă la 500 mil. utilizatori

24.10.2018, 00:07 Autor: Roxana Petrescu

♦ Florin Talpeş, fondator şi CEO al furnizorului de soluţii de securitate IT Bitdefender, cel mai cunoscut brand românesc hi-tech la nivel internaţional şi cel mai mare producător local de software, spune că mentoratul este cel mai important ajutor pe care îl poate da următoarei generaţii de antreprenori ♦ Astfel, în vara acestui an Bitdefender şi-a lansat propriul incubator destinat mai ales proiectelor aflate în zona de pre-seed, adică ideilor, în contextul în care accesul la finanţare s-a „democratizat“.

În ceea ce priveşte propria companie, 50% din angajaţi sunt implicaţi în cercetare şi îşi pot petrece 20% din timpul de la birou în căutarea următoarei idei revoluţionare, lucru care poate asigura extinderea Bitdefender pe plan internaţional şi în anii următori.

Bitdefender, brand lansat în 2001, s-a transformat într-un business global, cu peste 500 de milioane de utilizatori. Povestea Bitdefender este unică la nivelul economiei ro­mâneşti, businessurile dezvoltate aici ră­mânând de cele mai multe ori între graniţe.

Însă Florin Talpeş, fondatorul bran­du­lui, vrea să schimbe acest lucru prin inter­me­diul unui incubator de business, proiect anun­ţat în vara acestui an.

„Ne-am gândit mai ales la zona de pre-seeding (idee - n.red.). Avem în România foarte multe cunoştinţe legate de felul în care poţi înţelege piaţa şi cum te poţi dez­vol­ta internaţional“, explică Florin Talpeş logica din spatele incubatorului de afaceri.

Potrivit acestuia, menirea incubatorului nu va fi de a acorda finanţări, deşi nu este ex­clu­să această posibilitate, ci mai ales de trans­fer de cunoştinţe dinspre un business va­­lidat internaţional către cei aflaţi la înce­put de drum.

„E vorba mai ales de a împărtăşi exper­tiza noastră cu aceste start-up-uri. Aceasta este valoarea adăugată ridicată pe care o pu­tem oferi. Putem oferi şi fonduri pentru dez­voltare, dar nu acesta este punctul cheie, ci partea de mentorat.“

Anul trecut, Bitdefender a înregistrat afaceri de 591 milioane lei (129,6 mil. euro), în creştere cu 30% faţă de 2016, în timp ce profitul net s-a menţinut aproape la acelaşi nivel, cifrându-se la 29 mil. lei (6,2 mil. euro), mai mare cu 3%. Ca brand, Bitdefender a apă­rut în 2001 odată cu rebrandingul anti­vi­ru­sului AVX, însă compania de la care a por­nit businessul a fost înfiinţată la înce­putul anilor ‘90 de Florin Talpeş, care a ple­cat de la Institutul de Tehnică de Calcul pen­tru a intra în antreprenoriat prin fondarea Softwin.

„Primul produs propriu creat, Antivirus Expert, datează din 1995, când softul era livrat clienţilor Softwin din Franţa pe dischete, iar acestea erau de multe ori infec­ta­te. Aşa s-a născut şi ideea: viruşii călăto­reau la acea vreme de pe o dischetă pe alta, ceea ce le permitea să se extindă dintr-o ţară în alta în câteva săptămâni. Cum pro­du­sele existente pe piaţă îşi actualizau ver­siu­nile doar de două ori pe an, calcula­toa­rele erau între timp expuse. În 2000, Softwin intra pe piaţa americană cu AVX.“

În 2001 apare şi brandul Bitdefender, dar mai mult ca urmare a unei greşeli.

„Nu ne-am protejat marca pe piaţa nord-americană. Pe vremea aceea, credeam că dacă deţii domeniul e suficient. Aveam domeniul avx.com, predecesorul Bitdefen­der, dar când am dat drumul produselor pe pia­ţa americană ne-am trezit cu o procedură juri­dică. AVX avea deja un istoric de cinci ani, perioadă în care se investise în constru­irea brandului. Înregistrarea mărcii Bit­de­fen­­der a durat nouă luni, iar decizia a fost bine­­venită pentru că e important să te pro­te­jezi - ca marcă în principalele pieţe de pe mapamond.“

 

Cele mai mari pieţe externe pentru un produs made in Ro

De la acel moment, Bitdefender a ajuns la peste 500 de milioane de utilizatori, ceea ce înseamnă că 7% din locuitorii planetei au contact direct sau indirect, prin compa­ni­ile unde lucrează, cu tehnologiile Bitde­fender. Dincolo de birourile de pe piaţa locală, Bitdefender şi-a dezvoltat birouri proprii în SUA, Franţa, Germania, Dane­mar­ca, Spania, Italia, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite şi Australia.

„În ultimii trei ani, compania a dublat echipele globale până la aproape 1.600 de angajaţi, dintre care 1.350 lucrează în România în birourile din marile centre uni­ver­sitare: Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napo­ca, iar restul în birourile interna­ţionale. Din 2016, Bitdefender a început dezvoltarea sediului enterprise al companiei în Santa Clara, California, locul în care sunt conturate strategia de vânzări şi marketing şi dezvoltarea portofoliului de soluţii de securitate enterprise.

Dezvoltarea hub-ului american a accelerat în ultimii ani creşterea Bitdefender în domeniul securităţii pentru corporaţii. Piaţa americană, unde lucrează 130 de angajaţi, generează peste 40% din veniturile Bitdefender“, mai spun reprezentanţii Bitdefender.

Dincolo de SUA, celelalte mari pieţe ca importanţă pentru vânzările Bitdefender sunt Germania, Franţa şi Marea Britanie. În total, Bitdefender este prezent în 150 de ţări. În Franţa, de exemplu, unul din trei produse de securitate vândute este Bitdefender.

Care a fost însă „reţeta“ care a permis tranformarea unui business local într-unul internaţional?

„Circa 50% dintre angajaţii companiei sunt implicaţi în activităţi de cercetare şi dezvoltare în cele patru centre R&D din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, Bitdefender înregistrând între companiile de securitate informatică cea mai mare pondere a personalului tehnic din totalul angajaţilor. Angajaţii Bitdefender pot aloca 20% din timpul petrecut la birou dezvoltării de idei revoluţionare, menite să genereze un grad crescut de inovaţie.“

 

Noul pariu

Dincolo de strategia de personal, la internaţionalizarea brandului au contribuit şi investiţiile în noi produse.

„Bitdefender a investit 89 de milioane de euro în cercetare şi dezvoltare în perioada 2014-2017, iar un sfert din acest buget este alocat proiectelor cu potenţial de a deveni revoluţionare, precum Bitdefender BOX.“

Bitdefender BOX este primul produs hardware al Bitdefender şi protejează de ameninţări informatice atât dispozitivele tradiţionale (telefoane, laptopuri, tablete, PC-uri), cât şi televizoare smart, termostate, camere web, sisteme de acces în locuinţă, console de jocuri, frigidere, maşini de spălat şi aparate de aer condiţionat conectate la internet, întrerupătoare şi instalaţii de iluminat, prize sau senzori de mişcare. Bitdefender BOX a fost dezvoltat integral în România şi produs la Satu-Mare, a fost lansat pe piaţa locală în luna aprilie 2018 şi este disponibil şi în Statele Unite ale Americii, Franţa, Germania şi Japonia.

„Câtă vreme şi concurenţa a dezvoltat produse similare, validând ideea iniţială a Bitdefender, ne aşteptăm ca cererea pentru soluţii de securitate destinate locuinţelor conectate să continuă să crească, cu precădere în pieţele mature unde dispozitivele IoT (Internet of Things - n.red.) câştigă mai repede teren“, mai spun reprezentanţii Bitdefender.

Practic, după ce Bitdefender a ajuns un brand cu mai bine de 500 de milioane de utilizatori, piaţa ar trebui să decoleze şi pentru Bitdefender BOX, noul pariu al celui mai cunoscut brand local peste hotare. La acestea, s-ar putea adăuga însă şi proiectele aflate în faza de pre-seed, dar care au intrat în incubatorul Bitdefender.

„Români în afara graniţelor“ este o campanie editorială realizată de Ziarul Financiar la iniţiativa  Ion Ţiriac Foundation

O campanie Ziarul Financiar la inițiativa X