Proprietăţi

Tiriac Imobiliare are un proiect de 80 mil. euro in centrul Clujului

29.08.2008, 19:26 64

Compania Tiriac Imobiliare, in parteneriat cu dezvoltatorul german LBBW Immobilien, va derula un proiect rezidential in valoare de 80 mil. euro in centrul Clujului, pe terenul fostei fabrici de confectii Flacara, au anuntat reprezentantii biroului de arhitectura Arhimar Serv, care se ocupa de acest proiect.
Oficialii societatii LCS Conf, proprietarul vechii fabrici de confectii, au anuntat ca au vandut terenul de 17.500 de metri patrati unui dezvoltator imobiliar, dar nu au dorit sa faca public numele cumparatorului.
"Pana in momentul de fata am semnat un antecontract, insa nu putem face public numele dezvoltatorului imobiliar pana cand tranzactia nu va fi definitivata. In zilele urmatoare vom semna contractul pentru vanzarea terenului si nu intentionam sa colaboram cu firma respectiva in dezvoltarea viitorului proiect rezidential. Noi doar vindem terenul", a declarat pentru ZF Transilvania Vasile Leordean, directorul general al LCS Conf SA. El a adaugat ca noul proprietar intentioneaza sa construiasca pe locatia fostei fabrici un complex rezidential, cu spatii comerciale, spatii de birouri si unitati locative. Leordean a mai spus ca dezvoltatorul imobiliar se va ocupa de toate operatiunile, inclusiv de demolarea vechii constructii.
In zona respectiva, pretul terenului este de circa 1.000 de euro pe metrul patrat, ceea ce ar insemna ca tranzactia ar putea fi de 17,5 milioane de euro.
Reprezentantii Arhimar Serv sustin ca valoarea de piata a complexului imobiliar se ridica la aproximativ 80 de milioane de euro, iar proiectul prevede pe langa constructia spatiilor de birouri si a 1.000 de apartamente si a unui hotel. Lucrarile de demolare a fostei fabrici Flacara urmeaza sa fie finalizate pana la finele anului in curs, iar constructia complexului va incepe din primavara anului viitor.
Oficialii Tiriac Imobiliare nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei.
Cele doua companii dezvolta proiectul Residenz la Chitila, investitia totala fiind de 70 mil. euro si au anuntat constructia unui ansamblu rezidential cu 150 de apartamente in Sibiu, valoarea de piata a proiectului fiind evaluata la aproximativ 15 mil. euro.
In prezent langa locatia LCS Conf consortiul americano-israelian ENG International a anuntat ca va construi un centru comercial cu o suprafata de 12.000 de metri patrati.
Compania LCS Conf, a renuntat in anul 2006 la activitatea de productie, vanzand pachetul majoritar de actiuni de 71,8% catre firma Jolidon.
In ultima perioada mai multe companii clujene au anuntat mutarea productiei in afara orasului si au facut loc unor proiecte imobiliare. Societatea Tricotaje Somesul a vandut fabrica aflata in centrul orasului, relocandu-si productia in zona industriala CUG, in urma unei investitii de aproximativ 2,5 milioane de euro. Locatia fostei fabrici va fi transformata intr-un complex imobiliar in urma unei investitii de aproximativ 85 de milioane de euro. Pentru aceeasi varianta a relocarii au optat si companiile Napolact si Feleacul, care si-au mutat capacitatile de productie in alte zone, iar fabricile din centru fie au fost vandute unor dezvoltatori externi, in cazul Napolact, fie vor fi dezvoltate imobiliar prin resurse proprii, in cazul Feleacul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO