Proprietăţi

John Taylor: Luxul din Bucuresti e scump fata de Saint-Tropez, dar ieftin fata de Sudan

John Taylor: Luxul din Bucuresti e scump fata de Saint-Tropez, dar ieftin fata de Sudan

Bogdan Voica, managing partner si actionar al firmei de consultanta imobiliara John Taylor: In Bucuresti sunt unele zone cu un potential enorm, dar nu le poti face nici macar o poza fara a se vedea firele de pe stalpi. Noi ne axam pe inchirierea si vanzarea unor proprietati cu preturi cuprinse intre 2.500 si 5.000 de euro/metrul patrat, iar pe acest segment oferta este in continuare mica

07.07.2009, 15:03 339

Bogdan Voica, managing partner si actionar al firmei de consultanta imobiliara John Taylor, apreciaza ca solicitarile anumitor proprietari de case din zona Primaverii - Dorobanti pot fi justificate, comparativ cu preturile si conditiile dintr-o tara precum Sudan, desi pe Coasta de Azur pot fi gasite vile cu o suprafata si un pret similare celor din Bucuresti.

„Zona Primaverii - Dorobanti a Capitalei reprezinta luxul in Romania. Daca esti expat sau om de afaceri si ai decis sa traiesti aici, acesta este cel mai bun standard din Romania, care poate fi mai scump decat Saint-Tropez, spre exemplu, unde pot fi gasite vile la 1,1-1,5 milioane de euro. In Sudan insa poti plati 2.500 de euro/luna pentru o «baraca» cu patru aparate de aer conditionat. Acesta este luxul acolo", considera Voica.

John Taylor este o firma de consultanta fondata in Cannes, biroul din Bucuresti fiind deschis in acest an. Pana la ora actuala firma a intermediat sapte tranzactii in Bucuresti si numara patru angajati.

„In Bucuresti sunt unele zone cu un potential enorm, dar nu le poti face nici macar o poza fara a se vedea firele de pe stalpi. Noi ne axam pe inchirierea si vanzarea unor proprietati cu preturi cuprinse intre 2.500 si 5.000 de euro/metrul patrat, iar pe acest segment oferta este in continuare mica", spune Voica.

Una dintre primele tranzactii intermediate de John Taylor pe piata locala a fost relocarea sediului local al bancii Commerzbank intr-o cladire situata intre Piata Victoriei si Piata Charles de Gaulle.

Pe segmentul rezidential, consultantul apreciaza ca este vorba de doar cateva sute de apartamente anual care pot fi tranzactionate anual atat in zone centrale, cat si in Soseaua Nordului sau alte regiuni din nord.

Bogdan Voica are 32 de ani, a lucrat anterior preluarii francizei John Taylor in cadrul firmei de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle si este director in cadrul Canadian Business Association.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO