Proprietăţi

Investitiile in imobile de birouri de clasa A se extind in provincie

12.10.2006, 15:17 17

Dezvoltarea pietelor imobiliare din cele mai importante orase din tara i-a determinat pe investitorii din domeniu sa investeasca puternic in pietele de birouri din provincie. Astfel, odata cu maturizarea pietei din Capitala, investitorii s-au reorientat catre orase precum Brasov, Cluj-Napoca, Constanta sau Timisoara.
Astfel, primul complex de cladiri de birouri de clasa A din Brasov, denumit Brasov Bussines Park, va necesita investitii totale de 45 de milioane de euro, nivel aproape dublu fata de cel anuntat in luna februarie, la lansarea proiectului. Centrul de afaceri va fi dezvoltat de firma Ravensdale Investments, controlata de un grup de investitori din Irlanda.
Suplimentarea investitiei, de la 25 de milioane de euro la 45 de milioane de euro, a fost determinata de majorarea numarului de locuri de parcare, de la 600 la circa 1.000, precum si de cheltuielile legate de dotarile cladirilor, printre care sistemul de aer conditionat, finisajele sau materialele utilizate la constructia peretilor, potrivit reprezentantilor companiei Zoltim Trading, promotorul proiectului.
Complexul va avea o suprafata construita de peste 50.000 mp si va cuprinde patru cladiri de birouri, iar corpul central va avea in componenta zone de retail, un hotel si o sala de conferinte. Lucrarile de constructie au inceput in septembrie, urmand a fi finalizate in 2008.
Unul dintre cele mai dezvoltate orase din provincie din punct de vedere al pietei de birouri, Cluj-Napoca, a atras in 2005 circa 10% din totalul investitiilor pe acest domeniu la nivel national, a caror valoare a depasit suma de 150 de milioane de euro.
Maestro Business Center, proiect finalizat la inceputul acestui an si detinut de societatea de dezvoltare imobiliara Omniconstruct din Cluj-Napoca, are o suprafata construita de aproximativ 10.000 de metri patrati. Maestro BC cuprinde birouri de clasa A si a necesitat o investitie de aproximativ 6 milioane de euro.
Un alt proiect de birouri clasa A livrat la inceputul acestui an pe piata imobiliara din Cluj-Napoca este Olimpia Business Center. Cladirea cu o suprafata neta de 5.770 de metri patrati are ca developer o companie controlata de investitori autohtoni.
Piata spatiilor de birouri din Cluj-Napoca este in plina dezvoltare, oferte de spatii noi de calitate superioara incepand sa se contureze pe piata odata cu cresterea volumului afacerilor din acest judet. Pana acum, neexistand mentalitatea de corporatie, tendinta generala in zona a fost de a se construi cladiri cu suprafete mici pe etaj si, in special, pentru folosinta proprie, nu pentru inchiriere, potrivit reprezentantilor Eurisko.
Un alt oras in care au fost anuntate proiecte importante de birouri este Constanta, unde austriecii de la Immoeast dezvolta in parteneriat cu firma Harbourside Imobiliare proiectul Harbourside, care va cuprinde un centru comercial si cladiri de birouri.
Cu toate acestea, Bucurestiul va reprezenta si in acest an prima zona de interes a marilor investitori imobiliari, iar segmentul cu cel mai mare potential va fi cel al spatiilor de birouri. Piata spatiilor de birouri din Capitala este inca subdimensionata in comparatie cu tarile mai dezvoltate din estul Europei, precum Ungaria, Republica Ceha sau Polonia, conform consultantilor de pe piata imobiliara.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO