Creşterea ofertei de pe piaţa imobiliară şi comprimarea randamentului investiţional spre 7% au dus la o scumpire uşoară a proiectelor de birouri „prime“ din Bucureşti. „În acest moment pe piaţa imobiliară locală sunt la vânzare produse de un miliard de euro, dintre care clădirile de birouri reprezintă circa 700 mil. euro. Problema în momentul de faţă este că mulţi vânzători calculează preţul în funcţie de chiriile încasate până acum, nu pe cele viitoare. Noi când calculăm preţul, o facem pe o evoluţie a chiriilor în următorii 10-15 ani. Faptul că sunt acum la vânzare însă nu înseamnă neapărat că vor fi şi vândute“, a subliniat Lori Collin, directorul pe România al Lion’s Head, compania care a cumpărat de la Portland Trust proiectul de birouri Oregon Park în cea mai mare tranzacţie de birouri parafată pe piaţa locală, estimată la cel puţin 165 mil. euro.
Cea mai recentă discuţie cu privire la o posibilă vânzare, potrivit datelor din piaţă, a fost proiectul Global City Business Park de 51.000 mp din Pipera al grecilor de la Global Finance. De asemenea, tot potrivit datelor din piaţă NEPI şi omul de afaceri Ovidiu Şandor discută vânzarea birourilor The Office din Cluj, proiect evaluat la 130-150 mil. euro. Tot la vânzare mai sunt birourile Hermes Business Campus din Dimitrie Pompeiu, deţinute de belgienii de la Atenor şi care ar putea fi vândute la circa 150 mil. euro.
„Vedem un nou tip de capital care intră în România şi regiune. În trecut era capitalul sud-african, acum în Europa Centrală şi de Est vedem capital autohton. Dedeman spre exemplu a semnat o tranzacţie foarte mare anul trecut“, a spus Laurenţiu Lazăr, managing partner Colliers International România, în cadrul evenimentului „Outlook 2019: Europe & CEE“, organizat de MIPIM, Investment Briefings, NNDKP şi Matei - Borbely & Partners.
Lavinia Ioniţă Rasmussen, partener în cadrul firmei de avocatură NNDKP, spunea că în România capitalul israelian este unul tot mai prezent pe piaţa locală şi sunt inclusiv investitori vest-europeni care analizează oferta, chiar dacă încă nu au cumpărat niciun proiect.
Potrivit datelor Cushman & Wakefield Echinox, tranzacţiile cu imobile de birouri au atins în 2018 un nivel record pentru ultimul deceniu, doar în Bucureşti fiind achiziţionate un număr de 20 de imobile cu o suprafaţă închiriabilă cumulată de 220.000 de metri pătraţi şi o valoare de peste 500 mil. euro.
Cinci dintre cele mai mari şapte tranzacţii au vizat proiecte de birouri din Bucureşti, şi anume The Bridge (două clădiri), Oregon Park (două clădiri), The Landmark (trei clădiri), Campus 6.1 şi Crystal Tower. Totodată, în 2018 au fost tranzacţionate şi sediul din Bucureşti al grupului Danone, clădirea Lascăr 31 Business Center care găzduieşte reprezentanţa locală a Comisiei Europene, imobilul Bucharest Corporate Center (fost sediu IBM şi Generali) de pe strada Buzeşti, fostul sediu al Bank of Cyprus de pe Calea Dorobanţilor sau un portofoliu de patru imobile ale grupului East Balkan Properties.