Proprietăţi

Din 2003 Romania a intrat pe harta imobiliara a Europei

11.02.2004, 00:00 13



Volumul anual al investitiilor in proprietati comerciale de prim rang, in Europa Centrala si de Est a crescut puternic in 2003, pentru al saselea an consecutiv.



Pentru prima data in ultimii ani, pe lista tarilor care au "contribuit" cu tranzactii figureaza si Romania, reiese dintr-un raport al companiei compania imobiliare DTZ.



Potrivit acestui studiu, volumul total al tranzactiilor din ultimii cinci ani a fost de aproximativ 3,7 miliarde EURO.



Cea mai mare valoare a fost realizata insa anul trecut cand s-a obtinut un nivel al investitiilor institutionale de 1,28 miliarde euro. Investitiile institutionale sunt reprezentate, potrivit DTZ de achizitiile pe piata libera (open-market) de cladiri de birouri, centre comerciale si depozite reprezentative, de prim rang, aducatoare de venituri, excluzand sectorul hotelier.



Tranzactiile pe piata libera reprezinta tranzactiile intre cumparatori si vanzatori intre care nu exista o legatura particulara sau speciala cum ar fi intre firma mama si reprezentanta sau proprietar si chirias, dupa o anumita perioada de marketing).



Cea mai populara locatie din punctul de vedere al investitiilor, a fost Cehia, care a inregistrat anul trecut tranzactii de peste 500 de milioane de euro, valoare impartita in mod egal intre sectorul birourilor, spatiilor comerciale si cel logistic.



De altfel, la nivelul intregii regiuni volumul investitiilor a cunoscut o crestere in toate sectoarele principale (birouri, spatii comerciale si sectorul logistic). Chiar daca au avut loc achizitii si in sectorul spatiilor comerciale si cel industrial, birourile raman insa cea mai frecventa achizitie.



Polonia si Ungaria completeaza topul celor mai populare locatii din regiune din punctul de vedere al tranzactiilor. De altfel, Polonia, Ungaria si Cehia au atras 96% din totalul investitiilor in regiunea Europei Centrale si de Est, incepand cu anul 1998, precizeaza raportul DTZ. Anul trecut a fost primul in care in tari precum Rusia si Romania s-au incheiat astfel de tranzactii.



In Romania, primele investitii institutionale au fost in sectorul birourilor si anume cladirile de birouri Opera Center si Europe House din Bucuresti, care au fost achizitionate de doua grupuri austriece, CA Immo si respectiv Europolis Invest. Valoarea in cazul celor doua tranzactii a fost apropiata - 29 milioane dolari pentru Opera Center si 30 milioane pentru Europe House. Cea de-a doua tranzactie a marcat o alta premiera, fiind prima trnzactie in care a fost implicata si o compeni imobiliara care activeaza pe piata romaneasca DTZ Echinox, in calitate de consultant.



"Investitorii au inceput in mod gradual sa urmareasca si alte piete din regiune. Mai multe tranzactii sunt asteptate in Romania si Rusia, in timp ce piete mai mici precum Bratislava sau Zagreb continua sa atraga atentia investitorilor" precizeaza raportul DTZ.
ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO