Profesii

Veţi majora salariile profesorilor şi ale medicilor, domnule Iohannis?

Veţi majora salariile profesorilor şi ale medicilor,...
19.11.2014, 13:21 7387

Întrebat dacă va majora salariile profesorilor şi medicilor, Klaus Iohannis, câştigătorul alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat pentru Ziarul Financiar că educaţia şi sănătate sunt pe lista sa de priorităţi, lucru care se va refecta într-o creştere a finanţării şi a salariilor în cele două domenii.

Veţi majora salariile profesorilor si ale medicilor? 
 
”Cu siguranţă îmi doresc acest lucru şi vreau să construim o Românie prosperă, în care performanţa este răsplătită, iar prioritatea pentru educaţie şi sănătate se reflectă şi într-o creştere a finanţării şi a salariilor în domeniu.

În primul rând este însă nevoie de o schimbare de sistem şi de abordare. Trebuie regândit sistemul de salarizare, şi în ceea ce îi priveşte pe medici şi personalul medical şi în ceea ce îi priveşte pe profesori. Va trebui să avem o dezbatere dacă folosim aceeaşi grilă de salarizare unică şi pentru medici şi pentru profesori şi pentru funcţionarii din aparatul de stat sau construim sisteme diferite, care în cazul medicilor şi profesorilor să ţină cont de specificul acestor activităţi şi să încurajeze performanţa.

Aici avem nevoie de soluţii mai curajoase un pic, nu doar de promisiuni că vor creşte salariile şi mai ales nu doar de promisiuni în campanie electorală. În aceste două sisteme este nevoie de un anumit tip de flexibilitate, în funcţie de performanţă. De pildă, am putea găsi o modalitate de a stimula un profesor care are olimpici internaţionali şi un procent mare de promovabilitate la bacalaureat în raport cu unul care nu are nici una nici alta. În cazul medicilor, sunt criterii care pot fi găsite: cantitatea şi calitatea actului profesional, dacă este solicitat la un număr de operaţii mai dificile, dacă are un prestigiu profesional recunoscut.

Menţinerea egalitarismului în aceste sisteme nu poate încuraja performanţa, dar pe aceste teme este o dezbatere de organizat. Nu preşedintele decide politicile, dar eu ca preşedinte voi iniţia şi media aceste dezbateri.

Este umilitoare promisiunea aruncata in campanie de catre Premierul Ponta de a creste cu doar 100 de lei brut salariul medicilor incepand cu 1 ianuarie 2015. Este ca pe vremea lui Ceauşescu, mai dăm ceva, nu de această atitudine au nevoie medicii şi profesorii”. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO