Profesii

Va ajunge Serbia să importe forţă de muncă din ţări ca India, Pakistan şi Turcia când ea este exportator de muncitori în Europa de Est?

Va ajunge Serbia să importe forţă de muncă din ţări...

Autor: Catalina Apostoiu

06.03.2020, 00:05 798

Problema lipsei de forţă de muncă adecvată din Serbia se află în centrul discuţiilor din cadrul ediţiei din acest an a Forumului de Business din Kapaonik, iar estimările sunt că Serbia va fi nevoită în curând să importe muncitori, scrie Serbian Monitor.

Printre participanţii la forum se numără premierul sârb Ana Brnabic, ministrul de finanţe Sinisa Mali, reprezentanţi ai unor instituţii naţionale şi internaţionale, ai băncii centrale a Serbiei, Consiliului Fiscal, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.

Înaintea începerii Forumului, Consiliul Fiscal a lansat o ana­liză în care se arată că emigrarea populaţiei de vârstă ac­tivă, în special populaţia tânără şi educată, afectează acele ţări unde nivelul corupţiei este ridicat şi calitatea serviciilor pu­blice scăzută. Acest fenomen poate fi stopat numai dacă ser­viciile publice au o calitate mai bună, iar corupţia este redusă.

Consiliul Fiscal a arătat de asemenea că Serbia nu va sto­pa tendinţa emigrării tinerilor, în special către ţări europene, chiar dacă salariul mediu va atinge 900 de euro până în 2025, după cum a anunţat preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

„Există două probleme când vine vorba de lipsa de forţă de muncă. Avem nevoie şi de muncitori necalificaţi, şi de muncitori calificaţi. Ne temem că în curând vom fi nevoiţi să importăm muncitori din ţări terţe ca India, Pakistan şi Turcia“, a declarat Dragan Pavelic, director în cadrul Strabag.

Pavelic a adăugat că în cadrul proiectelor de inginerie civilă, Strabag se bazează în continuare pe forţă de muncă locală, dar că în sectorul construcţiilor problema penuriei forţei de muncă este mai acută.

„Forţa de muncă înalt calificată pleacă spre ţările vestice şi suntem bucuroşi când aceştia găsesc locuri de muncă în cadrul Strabag Austria sau Elveţia, dar pe de altă parte, poziţia noastră din Serbia este fragilizată. Nu putem importa forţă de muncă de acest tip din alte ţări, iar aceasta este o problemă“, a adăugat Pavelic.

Dubravka Negre, director regional pentru Balcanii de Vest în cadrul Băncii Europeane de Investiţii, a declarat că ar trebui să existe o dublă abordare.

„Un influx de forţă de muncă este semn al creşterii economice, dar cred că statul sârb ar trebui să fie mai preocupat de muncitorii care pleacă“.

Se estimează că numai în ultimii 3 ani cel puţin 50.000 de sârbi au obţinut un paşaport ungar. În plus, cererile pentru paşapoarte croate, bulgare şi româneşti aduc numărul de sârbi care au obţinut un paşaport pentru a putea munci permanent în Uniunea Europeană la cel puţin 100.000 din 2016.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO