Profesii

Top 10 companii care au angajat cei mai mulţi oameni în 2019. Retailerii Profi şi Lidl conduc clasamentul, iar apoi urmează o firmă de pază. Pe locul 7 este gigantul american Amazon, cu divizia de soft, care a angajat 867 de oameni

Top 10 companii care au angajat cei mai mulţi oameni în...

Autor: Ramona Cornea

17.09.2020, 21:52 2054

Retailerii Profi şi Lidl au făcut cele mai multe recrutări anul trecut, angajând 2.700, respectiv 2.000 de oameni.

Clasamentul companiilor care au făcut cele mai multe angajări anul trecut este condus de două companii din comerţ: Profi, care a avut aproape 2.700 de angajaţi noi anul trecut, şi Lidl Discount, cu aproape 2.000 de angajaţi noi în 2019, arată o statistică a platformei confidas.ro, bazată pe datele preliminare pe anul 2019, în condiţiile în care nu toate companiile din România şi-au depus bilanţul până în acest moment.  

Top trei este completat de SSG Select Solutions, o companie din Ilfov, cu activăţi de protecţie şi gardă, cu 1.189 de salariaţi recrutaţi în anul 2019.  Companiile care au angajat cei mai mulţi oameni anul trecut vin din domenii de activitate diverse, de la comerţ, la protecţie şi gardă, telecomunicaţii, asistenţă medicală la fabricarea de produse chimice anorganice.  Prezenţa retailerului Profi ca lider şi a discounterului german Lidl pe locul al doilea în acest clasament arată clar că companiile din comerţ au rămas şi anul trecut cele care au făcut cele mai multe angajări din economie.

O altă tendinţă evidentă în clasament este creşterea efectivelor de personal în companiile care au semnat tranzacţii în anii precedenţi. Astfel, Vodafone România a angajat circa 681 de oameni anul trecut, după ce în 2018 a preluat furnizorul de servicii de comunicaţii fixe şi de televiziune UPC. Combinatul chimic Chimcomplex Borzeşti, controlat de Ştefan Vuza, este pe locul cinci în clasamentul companiilor cu cele mai multe angajări de anul trecut. Comparativ cu 2018, compania a avut cu 1.164 mai mulţi angajaţi. În 2018, Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Chimcomplex preia unele active ale combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. În total, companiile din top 10 cu cele mai multe angajări au recrutat 12.043 de oameni în 2019.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO