Profesii

Spaniolii de la Inditex îşi caută country manager pe LinkedIn

Autor: Adelina Mihai

27.03.2011, 23:45 572

Grupul spaniol Inditex, cel mai mare jucător din retailul deîmbrăcăminte local, cu afaceri de aproape 100 mil. euro anultrecut, îşi caută pe reţeaua de socializare de business LinkedIncandidaţi pentru poziţia de country manager în România. Grupul ară­mas fără şef al operaţiunilor locale du­pă ce Lucian Dorobanţu(36 de ani), care a deţinut de la sfârşitul lui 2007 conducereagrupului în România, a fost nu­mit recent director general alInditex Rusia. Compania a publicat anunţul de an­gajare pe LinkedInpe data de 14 martie.

Anunţul cuprinde o descriere detaliată a responsabilităţilordin cadrul jobului, dar şi a profilului candidatului căutat,similar cu cele pe care le primesc headhunterii atunci când încheieun contract cu o companie. Astfel, cei care vor să aplice pentruacest job trebuie să fie capabili să crească vânzările şiprofitabilitatea companiei, iar în acelaşi timp să reducă costurilevor avea responsabilitatea de a stabili bugetele şi ţintele devânzări, dar şi preţurile şi politicile de vânzări.

De asemenea, managerul căutat trebuie să dezvolte şi să menţinăîn companie angajaţii performanţi şi să creeze planuri desuccesiune. Candidaţii trebuie să demonstreze că pot administrasistemul de distri­buţie al companiei, să aibă experienţă într-omultinaţională din domeniul retailului de fashion şi să cunoascălegislaţia românească şi practicile administrative din România. Deasemenea, în profilul candidatului căutat se mai specifică faptulcă se doreşte ca managerul să fie absolvent al unui program de MBA,iar ideal ar fi să fie fluent în limba spaniolă sau să-şi doreascăsă înveţe limba spaniolă.

Peste 375.000 de români folosesc în prezent reţeaua desocializare de business LinkedIn, iar companiile folosesc, îngeneral, adesea această metodă de recrutare în paralel cu metodeleclasice- firmele de executive search, în cazul de faţă. De altfel,aproape 85% din companiile de pe piaţa locală folosesc o reţea desocializare precum LinkedIn, Twitter sau Facebook atunci când facrecrutări, iar peste jumătate dintre acestea au avut succesfolosind această metodă de recrutare, arată un studiu realizat anultrecut de studenţii programului de Executive MBA oferit de şcoalade business Asebuss, derulat în parteneriat cu instituţia americanăKennesaw State University. Cercetarea a fost realizată pe uneşantion de 200 de specialişti din domeniul resurselor umane dinRomânia şi din America. În prezent, printre companiile care facrecrutări la nivel de middle management pe LinkedIn se mai aflăMicrosoft, Dell sau Adobe România.

Grupul Inditex este prezent pe plan local cu şapte branduri -Zara, Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, Oysho, Massimo Dutti şiZara Home - şi are în plan în acest an să accelereze procesul deexpansiune, după ce în ultimii doi ani a deschis câte 14 magazine,ajungând la un total de 51 de magazine.

De pe piaţa locală lipseşte brandul Uterque, care se adreseazăclienţilor cu venituri peste medie. Inditex a intrat pe piaţalocală în 2004 în franciză, cu un magazin Zara şi unulPull&Bear în Plaza România. În acel moment piaţa pe carepătrundeau era de 1,1 mld. euro. În 2007 spaniolii au intrat directşi anul trecut au ajuns la o cotă de piaţă de circa 5%, potrivitestimărilor ZF, în condiţiile în care piaţa este de 1,9 mld. euro,iar cifra de afaceri a grupului s-a apropiat de 100 mil. euro.


Ce profil de manager caută proprietarulZara

  • Să demonstreze că ştie să gestioneze un business demultinaţională

  • Să cunoască legislaţia şi practicile administrativeromâneşti

  • Să aibă experienţă în domeniul retailului de fashion

  • Să fie absolvent al unui program de MBA

  • Să fie fluent în spaniolă sau să-şi dorească să înveţe limbaspaniolă

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO