Profesii

Smartree: În România, diferenţa medie dintre salariile bărbaţilor şi ale femeilor este de 5%, sub media de 16% din UE

Smartree: În România, diferenţa medie dintre salariile...

Autor: Cristina Bellu

03.05.2018, 12:40 71

România înregistrează un decalaj de 5% raportat la diferenţele salariale medii între bărbaţi şi femei, fiind mult sub pragul de 16,3% înregistrat la nivel european. Pe de altă parte însă, unul dintre elementele discriminatorii în procesele de recrutare la nivel local este vârsta, fapt pentru care procentul angajaţilor de peste 55 de ani este de doar 40%, spre deosebire de 55% la nivelul Uniunii Europene, arată o analiză Smartree.  

„Constatăm că din ce în ce mai mulţi angajatori din România sunt obiectivi în ceea ce priveşte diferenţele salariale, mizând pe profesionalism şi respectarea unor principii etice. Tendinţa este susţinută în acest context şi de noua generaţie de angajaţi, care îşi negociază contractul de muncă după alte principii decât predecesorii lor. Aşadar, diferenţele salariale tind să fie mai mici sau aproape inexistente în cazul tinerilor de până în 35 de ani, precum şi al celor nou intraţi în câmpul muncii”, afirmă Raluca Peneş, HR Coordinator Smartree.

Potrivit analizei, România este una dintre puţinele ţări din UE în care rata de angajare a femeilor a scăzut uşor începând cu anii 2000, stabilizându-se în jurul procentului de 58%, comparativ cu procentul de 75% angajaţi bărbaţi, în creştere în ultimii 5 ani.

De asemenea, la nivelul Uniunii Europene s-a observat un decalaj redus al ratelor ocupării forţei de muncă dintre bărbaţi şi femei, ce rezultă din creşterea numărului locurilor de muncă ocupate de femei.

La nivel local, vârsta se află pe primele locuri în topul criteriilor de eliminare în procesul de recrutare, procentul angajaţilor români de peste 55 de ani se menţine la 40%, mult mai mic decât media Uniunii Europene de 55%. Acest fapt demonstrează, în continuare, o reticenţă din partea companiilor de a angaja persoane de vârsta a doua.

„Există încă angajatori subiectivi pe plan local, care includ în procesele de recrutare elemente discriminatorii, cum ar fi vârsta, anumite grade de handicap, etnia şi, eventual, în anumite părţi ale ţării, naţionalitatea. Astfel, unele companii resping din start candidaţii trecuţi de o anumită vârstă, fără a le acorda şansa de a stabili cel puţin un interviu. (...).”, menţionează Raluca Peneş.

Ea consideră că pe termen mediu şi lung companiile care activează la nivel local îşi vor îndrepta atenţia şi către categoriile care în momentul de faţă sunt defavorizate, ţinând cont de faptul că populaţia României devine tot mai îmbătrânită şi în continuă scădere.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO