Profesii

Sfatul profesionistului: "Oamenii, cel mai valoros capital" - o strategie riscanta

24.12.2007, 15:32 36

Ca sa fim mai rigurosi, eu cred ca nu am gresi prea mult daca i-am spune "departamentul de personal, resurse umane si human capital" pentru ca, stim cu totii, in orice organizatie gasesti personaje tipice pentru fiecare categorie. Fie ca le place sau nu, pentru foarte multe companii, intr-adevar, oamenii sunt cel mai valoros capital, si e normal ca fiecare sa incerce sa-i sporeasca sau macar sa-i mentina valoarea, ceea ce se face cu un oarecare consum de resurse sau chiar cu investitii insemnate.
Pentru unele firme toti angajatii sunt la fel de importanti (fie ca au ajuns la aceasta concluzie, fie ca asa au decis) si, prin urmare, investesc in dezvoltarea tuturor in mod oarecum "democratic"; pentru alte firme doar cativa angajati sunt "capitalul" in care merita sa investesti masiv ca sa-l dezvolti, ceilalti fiind "resursele" pentru care trebuie sa cheltui doar pentru mentenanta. Cand isi stabilesc strategia de dezvoltare, managerii au mai intotdeauna la indemana mai multe oportunitati si trebuie sa decida cum isi impart resursele disponibile si investitiile. Una dintre alegerile fundamentale pe care trebuie sa le faca este daca sa mareasca ponderea capitalului uman in firma (in raport cu celelalte capitaluri), daca sa o mentina constanta sau daca sa reduca importanta si influenta oamenilor in economia generala a afacerii lor si sa isi bazeze cresterea cat mai mult posibil pe tehnologie, pe inovatie, pe o buna administrare (proceduri, know-how capitalizabil) etc.
Sa iti construiesti in buna parte, sau chiar in intregime, strategia de dezvoltare a afacerii pe oamenii din firma e destul de riscant. Trebuie sa fii un speculant de exceptie ca sa mizezi totul pe acest capital. Ca la orice "bursa", rezultatele sunt greu predictibile: pot fi si castiguri spectaculoase, dar si pierderi pe masura, proportionale cu riscurile asumate.
Spre deosebire de alte capitaluri, cel uman e mult mai imprevizibil si subiectiv: are toane si orgolii, se imbolnaveste, isi schimba din cand in cand prioritatile si sistemul de valori, e invidios, se razbuna etc. O singura "defectiune" poate duce la efecte in lant de neoprit, in intreg esafodajul.
De regula, businessurile antreprenoriale, care, prin natura lor, risca mai mult, si-l asuma si pe acesta. Cu cat firmele devin mai mari, mai"asezate", cu atat mai mult cauta sa minimizeze dependenta de fiecare angajat in parte, in asa fel incat "defectarea" sau inlocuirea unuia sa produca efecte minime asupra afacerii. Bineinteles, nu veti auzi asta niciodata declarat in public, dimpotriva.

George Butunoiu proprietarul firmei de consultanta in resurse umane George Butunoiu Ltd.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO