Profesii

Selecţionerul Cristoph Daum negociază rezilierea contractului cu Federaţia Română de Fotbal

Selecţionerul Cristoph Daum negociază rezilierea...

Autor: Octavian Vasilescu, Mediafax

07.09.2017, 08:17 99

Christoph Daum negociază cu conducerea FRF rezilierea contractului şi, dacă se va ajunge la un acord, directorul tehnic Mihai Stoichiţă va fi anunţat selecţioner interimar al naţionalei României pentru ultimele două partide din preliminariile Cupei Mondiale, informează ProSport.

Parte din informaţie este confirmată de presa germană, care anunţă că antrenorul german ar fi declarat, potrivit DPA, "singura întrebare e cum vom termina acest lucru într-un mod rezonabil".

La mijloc mai este o singură lună din contractul lui Christoph Daum, care avea mandat până la sfârşitul preliminariilor (octombrie sau, dacă s-ar fi ajuns la meciurile de baraj, noiembrie). Obiectivul era calificarea la Mondialele din 2018. În caz contrar, contractul se încheia, iar părţile puteau discuta prelungirea. Cu tot cu taxe, salariul anual al germanului a fost de 1,1 milioane de euro. Contractele stafului său au dus costurile, pentru FRF, până în preajma sumei de 2 milioane de euro.

La sosirea pe aeroport, după întoarcerea de la Podgorica, Răzvan Burleanu a declarat: "Dezamăgirea este cuvântul care defineşte situaţia din momentul de faţă. (...) Toţi avem partea noastră de vină. (...) Cu jucătorii am discutat. Cu staful tehnic, am considerat că, na… O discuţie pe aeroport sau în avion… Mâine-poimâine vom avea o discuţie. Dincolo de ultimele două meciuri, avem nevoie de o schimbare totală în fotbal (...)".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO