În Germania, cel mai puternic sindicat din industrie a încins dezbaterile privind introducerea săptămânii de lucru de patru zile - adică un weekend de trei zile. În America de Nord, tot mai multe companii adoptă această strategie, care începe să fie îmbrăţişată şi de administraţiile locale.
Scurtarea programului de lucru săptămânal ar ajuta afacerile să evite disponibilizările în timpul pandemiei şi ar crea un echilibru mai bun între muncă şi timpul liber. Există însă şi critici.
Jorg Hofmann, preşedintele puternicului sindicat al angajaţilor din industria metalelor din Germania IG Metall, a pornit o dezbatere naţională propunând introducerea săptămânii de lucru de patru zile, în loc de cea tradiţională, de cinci zile, într-un moment în care temerile legate de explozia şomajului cresc, atât la el în ţară, cât şi în întreaga lume, scrie AFP.
Înainte ca pandemia să ameninţe economia globală, Germania se putea lăuda cu cel mai scăzut nivel al ratei şomajului din istorie, de aproximativ 5%. Până în iulie, rata a urcat la 6,4%, dar în condiţiile în care guvernul încurajează prin subvenţii firmele să-şi păstreze angajaţii. Ministrul german al muncii Hubertus Heil, membru al social-democraţilor de centru-stânga, a semnalat că este deschis la propunerea uniunii sindicale.
„Programul redus cu unele compensaţii salariale poate fi o măsură adecvată“, a spus el. Ideea de bază este că muncind mai puţin rămâne de lucru pentru mai mulţi salariaţi, care-şi pot păstra astfel locul de muncă. O astfel de mutare ar putea fi răspunsul la schimbările structurale care afectează sectoare precum industria auto, care se confruntă cu o „accelerare a digitalului din cauza pandemiei“, a explicat şeful IG Metall pentru cotidianul Sueddeutsche Zeitung.
Hofmann, a cărui uniune sindicală reprezintă mai mult de două milioane de muncitori, a mai spus că pentru cei care trec la o săptămână de lucru mai scurtă reducerile salariale ar trebui să fie limitate astfel încât să nu provoace o scădere a puterii de cumpărare.
Aceasta nu este prima luptă a IG Metall în ceea ce priveşte programul de lucru, iar victoriile sale au stabilit de multe ori reperul pentru angajaţii din alte industrii. În 1995, sindicatul a câştigat lupta cu guvernul şi companiile pentru o săptămâna de lucru de 35 de ore. În 2018, IG Metall a obţinut dreptul angajaţilor de a opta să lucreze doar 28 de ore pe săptămână timp de doi ani, cu o reducere limitată a salariilor.
Ultima sa propunere este susţinută de 60% dintre germani, potrivit unui sondaj YouGov. Partidul de extremă stânga Die Linke vrea să meargă şi mai departe, cerând o reducere a programului de lucru la 30 de ore pe săptămână fără pierderea salariului.
Mulţi angajaţi din Germania consideră că săptămâna de lucru de 40 de ore este prea mare pentru cerinţele moderne ale vieţii de zi cu zi, relatează Spiegel.
Cu treburi gospodăreşti, cu îngrijirea copiilor, a părinţilor, exerciţiile fizice zilnice şi munca voluntară, cei care îşi pot permite aleg să lucreze un program part-time.
La începutul anilor '90, raportul dintre locurile de muncă cu normă întreagă şi cele part-time era de opt la doi - acum este de şase la patru. Dar nu este vorba doar despre beneficiile individuale. Ar putea, de asemenea, să beneficieze chiar societatea în ansamblul ei, spun specialiştii. Programul cu mai puţine ore într-un post cu normă întreagă ar putea ajuta părinţii, în special femeile care se simt împinse să aleagă jumătatea de normă când se întorc la muncă după naşterea unui copil.
Însă munca part-time poate avea un impact negativ asupra pensiilor şi independenţei financiare. Adesea, cuplurile ar prefera să se completeze în ceea ce priveşte munca pentru salariu şi cea din gospodărie, dar pentru că bărbaţii tind să câştige mai mult decât femeile, are mai mult sens pentru femei să lucreze part-time.
Angajatorii nu sunt atât de entuziasmaţi. Trecerea la o săptămână de lucru mai scurtă nu va face decât să agraveze „şocul enorm al productivităţii“ care loveşte în acest moment companiile, spune Steffen Kampeter, directorul federaţiei patronale BDA.
„Cu cât durează mai mult criza, cu atât trebuie să găsim soluţii mai inteligente care să facă mai mult decât distribuirea de salarii şi subvenţii“, a declarat Carsten Linnemann, un membru de top al partidului conservator al cancelarului Angela Merkel, pentru revista de afaceri Wirtschaftswoche. Câteva companii germane mari, cum ar fi conglomeratul de inginerie Bosch şi producătorul de automobile Daimler, au implementat deja scheme de reducere a programului de lucru, în timp ce discuţiile continuă la producătorul de anvelope Continental şi la gigantul aerospaţial Airbus.
Dar, în aceste cazuri, angajaţii au fost nevoiţi să facă sacrificii financiare majore. În anii '90, când Volkswagen a introdus săptămâna de patru zile pentru unii angajaţi pentru a salva 30.000 de locuri de muncă aflate în pericol când grupul era în criză, cei afectaţi s-au văzut nevoiţi să accepte o reducere cu 10% a salariului. În actuala criză din industria auto, săptămâna de patru zile nu va fi „nici adecvată, nici viabilă din punct de vedere economic“, a declarat şeful de personal de la Daimler Wilfried Porth. Guvernul Merkel doreşte ca în cele din urmă să lase la latitudinea sindicatelor şi conducerii companiilor să decidă în această problemă. Dezbaterea nu se limitează la Germania. În Franţa, pe lângă reducerea timpului de lucru, există posibilitatea semnării unor acorduri de „performanţă colectivă“ pentru organizarea programelor astfel încât să se protejeze cât mai multe locuri de muncă, dar cu costul reducerilor salariale. Şi în Austria, social-democraţii au propus un plan de reducere a timpului de lucru cu 20% cu o diminuare în paralel de 5% a salariului net.
În SUA, o companie de software, Elephant Ventures, testează programul de lucru de patru zile pe săptămână, dar cu 10 ore de muncă pe zi. Schimbarea are ca scop îmbunătăţirea moralului angajaţilor şi ajutarea părinţilor să aibă grijă de copii. Dacă rezultatele testului arată succes, compania va încerca să reducă programul zilnic cu o oră. Iar timpul liber va fi timp liber, fără telefoane de la servici, fără e-mail-uri, fără muncă suplimentară. Art Shectman, preşedintele companiei, a explicat că angajaţii, în special părinţii, se chinuiau cu echilibrul muncă-timp liber din cauza pandemiei. Moralul avea de suferit atunci când angajaţii au început să lucreze de la distanţă şi o parte din cultura de birou s-a pierdut. Însă Shectman a observat o schimbare după weekend-ul prelungit cu ocazia sărbătorii de 4 iulie. „Toată lumea s-a întors reîmprospătată. Se putea simţi asta în moralul companiei. Toţi erau mai productivi şi mai implicaţi.“ Aşa că a decis să facă schimbări şi să introducă săptămâna de lucru condensată, de patru zile. Ideea nu este nouă, fiind deja în practică la echipa din Filipine, a cărei productivitate a crescut cu până la 30% după comprimarea programului. Schimbările de la Elephant Ventures au explodat în presă, astfel că se poate spune că Shectman a dat şi o lovitură de PR. Însă Zip Recruiter a înregistrat în acest an o creştere a ofertelor de locuri de muncă unde se menţionează săptămâna de lucru de patru zile. „Dacă nu vreţi să vă pierdeţi angajaţii buni sau doriţi să vă asiguraţi că aceştia nu se duc la concurenţă, trebuie să vă gândiţi la „cum să-mi păstrez personalul bun“, spune Barb Holland, consilier de resurse umane la SHRM. „Nu vreau să-i pierd şi flexibilitatea cred că va fi o soluţie cheie în a reţine personalul în viitor.“
În Canada, primăria comunei Zorra experimentează cu săptămâna de lucru de patru zile. Ideea este ca serviciile primăriei să rămână deschise mai multe ore pe zi. Această nevoie a apărut după ce pandemia a forţat reorganizarea pe ture a angajaţilor pentru evitarea contaminărilor. „Această realitate ne-a facut să zicem: există mai multe moduri de a munci“, spune primarul Marcus Ryan pentru CBC. O altă primărie, cea a districtului Guysborough din Canada, a făcut un pas similar.
Jörg Hofmann, a cărui uniune sindicală reprezintă mai mult de două milioane de muncitori, a mai spus că pentru cei care trec la o săptămână de lucru mai scurtă, reducerile salariale ar trebui să fie limitate astfel încât să nu provoace o scădere a puterii de cumpărare.
