Profesii

Salariul minim creşte începând de mâine, 1 ianuarie 2020, de la 2.080 lei brut la 2.230 lei

Salariul minim creşte începând de mâine, 1 ianuarie...

Autor: Departamentul Social

31.12.2019, 08:10 256

Salariul minim brut se majorează, începând cu 1 ianuarie 2020, de la 2.080 de lei la suma de 2.230, iar pentru personalul încadrat pe funcţii unde sunt necesare studiile superioare, salariul minim rămâne de 2.350 de lei lunar.

Începând cu dată de 1 ianuarie 2020, salariul de baza minim brut pe ţară garantat în plata se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe luna, reprezentând 13,327 lei/ora ( HG 935/2019 publicată în MOF 1010 /16.12.2019).

Pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, rămâne la suma de 2.350 lei lunar, iar pentru construcţii salariul minim rămâne 3.000 lei.

Creşterea salariului minim trebuie comunicată de către angajatori în REVISAL până la 31 ianuarie 2020.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO