Profesii

Salariu mediu net a crescut în octombrie cu 34 de lei faţă de septembrie, la 3116 lei, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul a fost de 14,6%

Salariu mediu net a crescut în octombrie cu 34 de lei...

Autor: Roxana Rosu

09.12.2019, 09:33 2062

Salariu mediu net a crescut în octombrie cu 34 de lei faţă de septembrie, la 3116 lei, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul a fost de 14,6%, a anunţat INS.

Câştigul mediu brut a fost 5090 lei, cu 49 lei (+1,0%) mai mare decât în luna septembrie 2019.

Cele mai mari salarii medii au fost înregistrate din nou în IT&C, cu o medie de 7118 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1801 lei).

Indicele câştigului salarial real a fost 110,8% pentru luna octombrie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 100,7% pentru luna octombrie 2019 faţă de luna precedentă.  Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 214,2%, cu 1,4 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna septembrie 2019.

Faţă de septembrie, în octombrie în majoritatea activităţilor economice au fost raportat creşteri de salarii ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri au fost în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, cu 9,8%, în industria metalurgică, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea echipamentelor electrice, transporturi pe apă, intermedieri financiare, între 3% şi 5,5%.

În acelaşi timp, salariul mediu net a scăzut în octombrie în anumite situaţii ca urmare acordării de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare) în septembrie.

Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat  în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 19,4%, şi  în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, cu 17,6%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+3,8% ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice), în administraţie publică (+1,3%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,8%).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO