Profesii

Salarii de 4.000 de euro pentru tinerii care studiaza in strainatate

24.03.2008, 23:19 698

Un program de master in strainatate poate echivala dupa absolvire cu un salariu lunar de aproximativ 4.000 de euro brut in cadrul unei companii de peste hotare.
"Aproximativ 50% dintre absolventii romani ai cursurilor scolii norvegiene BI Norwegian School of Management ajung sa lucreze in companii de genul Google sau Barclays, fie full-time, fie part-time. In schimb, cei care aleg sa se intoarca si sa munceasca in Romania fac acest lucru din cauza dificultatilor de integrare sociala. "Norvegienii sunt oameni foarte politicosi, educati, dar si extrem de rigizi si este dificil sa devii parte din societatea lor", declara Oana Ecaterina Man, absolventa a Facultatii de studii europene din cadrul Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj si care urmeaza un master in Business & Eco-nomics la BI. Tinerii romani care prefera sa studieze la BI sunt interesati de domenii cum ar fi consultanta financiara sau consultanta de business. Salariul de entry level intr-o companie din Norvegia ajunge pe la 400.000 de coroane suedeze/an, res-pectiv 50.000 de euro anual, ceea ce inseamna un salariu lunar brut de 4.000 de euro.
BI este a doua institutie educationala ca marime din Norvegia si una dintre cele mai importante scoli de business din Europa. BI este o scoala privata de business, care ofera printre altele programe de master cu o durata de un an sau doi an. Costul unui program de master desfasurat pe o perioada de doi ani se ridica la 15.000 de euro.
"Daca ai cazarea si masa asigurate, te costa doar 15.000 de euro. Daca nu, mai cheltuiesti inca 22.000 de euro in doi ani", spune Oana Ecaterina Man.
Incepand cu 2001-2002, institutia norvegiana are semnat un parteneriat cu Academia de Studii Economice (ASE) din Bucuresti prin intermediul caruia studentii romani beneficiaza de criterii de admitere mai avantajoase.
"In primii ani de la semnarea acordului de colaborare dintre cele doua institutii, 2-3 studenti au urmat anual cursurile BI. Cei de la BI au fost multumiti de calitatea studentilor romani si in ultimii doi ani in jur de zece persoane din Romania au ajuns sa studieze la BI", afirma Man. Cei interesati sa studieze si apoi sa munceasca in Danemarca ajung sa castige 40.000 de euro pe an.
"Un roman care urmeaza cursuri de master la Aarhus si care alege, dupa aceea, sa ramana in Danemarca, poate sa castige, pentru inceput, peste 40.000 de euro pe an", spune Mirela Buculeu, aflata in primul an de master la Aarhus School of Business, in cadrul University of Aarhus.
Cele mai multe persoane care aleg sa studieze la Aarhus sunt din Tarile Baltice, dar vin si tineri din Franta sau Italia.
Institutia daneza este una dintre cele mai bune scoli de business din Europa, cu peste 7.000 de studenti, dintre care 1.000 sunt internationali, si ofera programe de licenta pe doi ani si master pe trei ani. In Danemarca, scolarizarea este gratuita pentru cetatenii din Uniunea Europeana, guvernul danez suportand un cost de aproximativ 10.000 de euro pentru un an de studii universitare.
"In Danemarca, ai nevoie de circa 1.000 de euro pe luna ca sa te descurci decent cu chiria, masa si celelalte nevoi", mentioneaza Mirela Buculeu. In ultimii ani, sub 10 romani au absolvit un master la Aarhus School of Business.
Cei care aleg sa urmeze o cariera diplomatica pot opta pentru cursurile scolii austriece Diplomatische Akademie Wien. Academia ofera programe de master, cu o durata de doi ani de zile. "Nu sunt multi romani care studiaza sau care au studiat la aceasta scoala, din cauza conditiilor foarte dure de admitere. Pentru 150 de locuri se bat candidati din 41 de tari. Insa romanii care au absolvit cursurile academiei au ajuns sa lucreze fie in Parlamentul European, fie in diverse organizatii internationale sau in mediul de afaceri international pe salarii foarte bune", declara Anca Sinea, care urmeaza un program de master la scoala austriaca.
Costurile educationale anuale pentru un program de master se ridica la 9.000 de euro anual, la care se adauga cei circa 800 de euro pe luna pentru cazare si masa.

100 de universitati la Bucuresti
BI Norwegian School of Management, Aarhus School of Business si Diplomatische Akademie Wien au fost prezente la editia din Bucuresti a Romanian International University Fair (RIUF).
Evenimentul a reunit peste 100 de institutii educationale, din peste 15 tari, incluzand Statele Unite ale Americii, Franta, Marea Britanie, Germania, Elvetia, Danemarca, Norvegia, Austria sau Romania.
Cele mai scumpe oferte de studiu prezentate au depasit 40.000 de euro pentru un singur an de invatamant, aceasta fiind taxa perceputa de universitatile din Elvetia, potrivit reprezentantilor grupului Educativa, organizatorii evenimentului.
"Editia RIUF din Bucuresti a avut peste 8.000 de vizitatori. Ma astept ca minimum 500 de persoane sa mearga la studii in strainatate, in urmatorii ani", spune Andreea Pufu, PR & Marketing Coordinator al Educativa.
Targul RIUF, care s-a incheiat saptamana trecuta, a avut si doua editii regionale, la Timisoara si Iasi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO